INUNDAŢII. Apele învolburate au rupt mai multe podeţe în Neamţ. MAI: Nu sunt persoane izolate

Data publicării:
inundatii neamt

Peste şi 528 anexe gospodăreşti au fost afectate parţial de inundaţiile din jurmătatea de est a ţării, fără a exista pagube importante, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit situaţiei centralizate la nivelul Centrului Operaţional al MAI, sâmbătă la ora 11.00, erau înregistrate două localităţi în care era întreruptă alimentarea cu energie electrică.

De asemenea, circulaţia pe două drumuri naţionale şi patru drumuri judeţene a fost îngreunată din cauza materialului lemnos, pietrelor şi aluviunilor transportate de apele revărsate. În aceste cazuri s-a intervenit cu forţe şi mijloace tehnice, situaţia fiind monitorizată în continuare.

Ca urmare a inundaţiilor a fost distrusă o singură locuinţă (construită din chirpici), în judeţul Maramureş, de unde pompierii au reuşit salvarea a două persoane, care în momentul de faţă sunt în afara oricărui pericol.

În judeţele Vrancea, Botoşani şi Suceava, din cauza apelor revărsate, au fost avariate 39 de poduri şi podeţe.

În acest moment nu sunt înregistrate persoane izolate sau aflate în situaţii deosebite ca urmare a fenomenelor meteo din ultimele 24 de ore, informează MAI.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a solicitat prefecţilor şi angajaţilor MAI să intervină în continuare, cu aceeaşi promptitudine, pentru prevenirea şi limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase.

Jumătatea de est a ţării s-a aflat sub avertizare de cod galben de furtună începând de joi, ora 18.00, până vineri, la ora 22.00, 15 judeţe fiind afectate de averse torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină.

Totodată, până sâmbătă la ora 16.00, este în vigoare o avertizare de cod portocaliu pe afluenţii Sucevei, Moldovei şi Bistriţei din judeţele Suceava şi Neamţ şi de cod galben pe râurile Suceava, Moldova, Bistriţa (judetele Suceava, Neamt), pe cele din bazinele hidrografice Trotuş (judeţele Harghita şi Bacău), Şuşiţa, Putna, Râmnicu Sărat (judeţul Vrancea), Bârlad (judeţele Vaslui şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi), pe afluenţii Prutului inferior (judeţele Vaslui şi Galaţi), pe râurile mici din bazinele Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş) şi Mureş superior (judeţele Harghita şi Mureş).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...