INSP spune că valoarea concentraţiei E.coli în apa Mării Negre nu este „anormală”, dar recomandă turiștilor să nu stea cu capul sub apă

Data actualizării: Data publicării:
barbat face scufundare in mare
Foto: Profimedia

Institutul Naţional de Sănătate Publică a transmis miercuri că valorile crescute ale concentraţiei de E.coli descoperite în apa Mării Negre nu au fost constante şi nu se încadrează în „situaţie anormală”. Totuși, institutul le recomandă turiștilor de pe litoral să nu intre cu capul sub apă, „pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri”.

Institutul Naţional de Sănătate Publică precizează că prezenţa E.coli în apa de îmbăiere reprezintă un parametru de calitate a apei obligatoriu pentru a fi monitorizat, valorile determinate prin analize de laborator raportându-se la criteriile de calitate ale apei stabilite prin HG 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, respectiv:

  • până în 250 cfu/100 ml pentru calitate excelentă
  • până la 500 cfu /100 ml pentru calitate bună
  • peste 500 cfu/100 ml pentru calitate satisfăcătoare.

În cadrul monitorizării zonelor de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre din România, valorile indicatorului microbiologic E.coli analizat au prezentat creşteri sporadice peste norma stabilită, clasificarea apelor de îmbăiere efectuându-se utilizând datele de monitorizare pe parcursul ultimilor 4 ani, nu la valorile determinate la fiecare monitorizare, arată INSP într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătății, potrivit Agerpres.

„Aceste creşteri nu au fost constante (timp mai multe zile) şi nu se încadrează în «situaţie anormală» şi nici în situaţia de «poluare pe termen scurt», pentru că valorile din ziua următoare creşterii s-au încadrat în valori normale. Creşterile valorile indicatorilor microbiologici au fost punctuale şi disparate în timp, motiv pentru care nu a fost emisă recomandarea de a interzice scăldatul în acele zone”, se mai precizează în comunicat.

Recomandări INSP: Nu intrați cu capul sub apă

Prezenţa E.coli în apa potabilă şi apa de îmbăiere denotă o contaminare fecală de origine umană sau animală - deversări de ape reziduale accidentale din diverse surse: canalizări defecte, terenuri agricole, ferme de animale, plaje insuficient întreţinute, explică Institutul, care adaugă că pentru apa potabilă valoarea pentru E.coli, conform OG 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman, trebuie să fie „0 cfu/mL” pentru a nu produce îmbolnăviri.

„Având în vedere faptul că apa de îmbăiere poate fi ingerată accidental, în cantităţi mici, riscul de îmbolnăvire presupus de prezenţa E. Coli în apa de îmbăiere este redus, faţă de prezenţa microorganismului în apa potabilă”, spune Institutul Naţional de Sănătate Publică.

INSP vine şi cu o serie de recomandări pentru populaţie „pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri asociate acestor concentraţii crescute de E.coli în apa de mare”, potrivit comunicatului MS:

  • Evitarea ingestiei apei şi a scufundărilor cu capul sub apă pentru a nu favoriza pătrunderea apei pe nas sau urechi
  • Îmbăierea doar în zonele amenajate şi monitorizate unde se afişează calitatea apei de îmbăiere. Este indicat să facă duş după îmbăiere
  • Utilizarea corectă a grupurilor sanitare şi spălatul pe mâini după folosire
  • Respectarea normelor generale de igienă
  • Consumul de apă potabilă doar din surse sigure, monitorizarea calităţii apei potabile fiind asigurată şi de către producător /distribuitor.

„Pentru a controla situaţia apărută se face monitorizarea microbiologică cu frecvenţă mărită şi completarea analizelor cu cele fizico-chimice. Specialiştii din cadrul INSP vor realiza o analiză în dinamică a calităţii apei de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre, în colaborare cu specialiştii din cadrul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină «Grigore Antipa», pentru a depista cauzele care au generat această situaţie”, informează Institutul.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri