Guvernul a aprobat în ședința de joi un proiect de lege pentru protejarea victimelor violenței împotriva agresorilor - Legea privind ordinul de protecție. Scopul legii este combaterea violenței și asigurarea cadrului necesar pentru profesioniști - polițiști, procurori, judecători - în a preveni cazuri grave de violență. Una dintre măsurile care se vor aplica în cazurile de violență va fi inclusiv monitorizarea agresorului cu brățară electronică, potrivit proiectului adoptat.
Proiectul de lege este rezultatul a doi ani de consultări și dezbateri cu reprezentanți ai instituțiilor publice de resort și ai mediului asociativ care au vizat identificarea celor mai eficace instrumente pentru extinderea categoriilor de beneficiari ai ordinului de protecție și ai ordinului de protecție provizoriu, limitat în prezent la victimele violenței domestice, potrivigt unui comunicat al Ministerului Justiției.
Elaborarea propunerii legislative a avut în vedere două principii, potrivit aceleiași surse:
- Statul român datorează tuturor cetățenilor săi același grad de protecție în fața unei amenințări. Indiferent de natura relației dintre victimă și agresor.
- Atunci când avem la dispoziție un mecanism care funcționează, eficient, care salvează vieți, nu trebuie să rămână la nivel de „nișă”, restrâns doar la cazurile de violență domestică, acesta trebuie extins pentru a combate toate formele de violență.
Una dintre măsurile care se vor aplica în cazurile de violență va fi inclusiv monitorizarea agresorului cu brățară electronică, pentru evitarea cazurilor grave de violență.
În urma aprobării de către Guvern, proiectul de act normativ va parcurge procedura parlamentară în vederea adoptării, urmând să intre în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Gorghiu: „Extindem ordinul de protecție la toate victimele care au nevoie de protecție”
„Victima va fi protejată indiferent cine este agresorul. Prin această lege, extindem ordinul de protecție la toate victimele care au nevoie de protecție, în urma tuturor formelor de violență, indiferent de relația care există între victimă și agresor. Se va interveni nu doar în cazul violențelor fizice, ci și acolo unde sunt acte de hărțuire online, apeluri telefonice multiple, de multe ori la ore nepotrivite, urmărirea în mod repetat, fără drept sau interes legitim, a unei femei sau supravegherea locuinței acesteia sau a altor locuri și multe altele. Voi face tot ce e nevoie pentru a promova acest proiect în fiecare județ, în fața fiecărui cetățean”, a declarat ministrul justiției, Alina Gorghiu, potrivit comunicatului.
„Proiectul ridică nivelul de protecție a victimelor violenței, dând posibilitatea unei intervenții rapide a instituțiilor de aplicare a legii în cazuri de pericol iminent de violențe. Este rezultatul unei cooperări integrate între specialiștii Ministerului Justiției, ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Parchetelor și va întări protecția cetățenilor și a bunurilor acestora, fiind pe deplin aliniat standardelor europene în domeniu”, a declarat vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne.
„Cetăţenii vor avea un grad crescut de protecţie în faţa unor agresiuni iminente, putând să solicite un ordin de protecţie. Acest instrument judiciar şi-a arătat eficienţa în protejarea victimelor violenţei domestice şi este extins acum la orice situaţie în care există riscul unei agresiuni iminente. Durata sa maximă se majorează de la 6 la 12 luni. Proiectul PNL care aduce aceste modificări a fost aprobat astăzi în şedinţa de guvern, la propunerea ministrului PNL al Justiţiei, Alina Gorghiu, şi cu susţinerea tehnică a ministrului liberal al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu”, a scris Nicolae Ciucă într-un mesaj pe Facebook.
El a adăugat că această lege va creşte numărul de vieţi salvate, va evita traumele fizice sau psihice şi va creşte gradul general de protejare a cetăţenilor.
„Faptele ce pot justifica solicitarea unui asemenea ordin sunt orice acte de violenţă fizică sau psihică ce pun în pericol viaţa, integritatea sau libertatea unei persoane. În cazurile grave, se poate aplica monitorizarea agresorului cu o brăţară electronică. Ca preşedinte al Senatului, mă voi asigura că proiectul va fi dezbătut în mod eficient şi va fi adoptat cât mai rapid, pentru ca intrarea în vigoare a acestor prevederi care pot salva vieţi să fie urgentată”, a menţionat Ciucă.
Editor : B.P.