Guvernul a aprobat modificări pentru utilizarea cardurilor de energie: Se pot plăti şi datorii de anul trecut, dar cu o condiție

Data actualizării: Data publicării:
tichet pt plata energiei
Guvernul a aprobat, miercuri, modificări în ceea ce priveşte utilizarea cardurilor de energie.

Guvernul a aprobat, miercuri, modificări în ceea ce priveşte utilizarea cardurilor de energie, astfel că facturile faţă de furnizorii de energie vor putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiţia ca factura să fie emisă după 1 ianuarie 2023. Prima tranşă a sprijinului, în valoare de 700 de lei, va putea fi utilizată până la 27 decembrie 2023, nu doar până la finalul lunii iunie. Până în prezent, peste 2,4 milioane de familii şi-au achitat facturile prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăţilor efectuate ajungând la 541 de milioane de lei.

Potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un act normativ de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile prin care se acordă sprijin persoanelor vulnerabile pentru achitarea facturilor la energie. Reglementările nou introduse vizează eficientizarea utilizării sprijinului, pentru a se asigura acces şi tratament egal tuturor potenţialilor beneficiari eligibili.

„Cardurile pentru achitarea facturilor la energie acordate persoanelor vulnerabile pot fi utilizate ca instrumente de plată de două luni şi jumătate, timp în care am monitorizat permanent derularea programului, împreună cu reprezentanţii Companiei Naţionale Poşta Română, şi am căutat permanent soluţii de îmbunătăţire a implementării. Obiectivul nostru principal este ca beneficiarii să se poată folosi de banii acordaţi prin intermediul cardului de energie, iar utilizarea acestuia să fie cât mai simplă şi rapidă. Clarificările pe care le-am adoptat astăzi în şedinţa de Guvern răspund unor situaţii întâlnite în cursul implementării, astfel încât toţi cei care au dreptul să primească acest sprijin să îl poată accesa, indiferent de tipul de energie folosit, şi să permitem totodată şi achitarea datoriilor restante începând cu 1 februarie 2022”, a declarat ministrul Marcel Boloş, potrivit News.ro.

Prima tranşă a sprijinului, în valoare de 700 de lei, va putea fi utilizată până la 27 decembrie 2023

Principalele modificări vizează completarea tipurilor de energie care fac obiectul sprijinului temporar aferent anului 2023. Astfel, vor fi compensate costurile pentru energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguş, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuinţelor.

Facturile faţă de furnizorii de energie vor putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiţia ca factura să fie emisă după 1 ianuarie 2023. Totodată, se elimină trimiterile la sezonul rece 2022-2023, pentru ca prima tranşă de 700 de lei să fie utilizată până la 27 decembrie 2023, faţă de 30 iunie 2023, cum era până la acest moment.

Plăţile pentru datoriile faţă de furnizorii de energie nu vor putea include penalităţi sau alte daune/interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin.

Potrivit MIPE, pentru identificarea corectă a furnizorilor de lemn de foc, Compania Naţională Poşta Română va interoga „Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice”, registru în care se regăsesc ocoalele silvice de stat şi private şi alte entităţi care au dreptul să comercializeze lemn de foc către populaţie. De asemenea, furnizorii de lemn de foc care utilizează pentru decontare prin orice modalitate sprijinul acordat din fonduri externe nerambursabile au obligaţia ca la încheierea protocolului încheiat cu Compania Naţională Poşta Română să facă dovada că au dreptul legal să comercializeze material lemnos către populaţie.

O altă prevedere nou introdusă vizează anularea cardului şi sistarea plăţilor către beneficiarii de sprijin, în cazul în care se constată că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil.

2,4 milioane de plăţi în valoare de 541 de milioane de lei, prin cardurile de energie

De la începutul programului şi până acum, peste 2,4 milioane de familii şi-au achitat facturile prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăţilor efectuate ajungând la 541 de milioane de lei.

Peste 4 milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranşe, a câte 700 de lei.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...