Guvern: Femeile vor ieși la pensie la 65 de ani

Data publicării:
Victor Ponta cabinet sedinta de Guvern octombrie 2013 - gov-2.ro

Executivul a aprobat azi proiectul de lege prin care creşte vârsta de pensionare a femeilor.

Acesta a fost inițiat de Minsiterul Muncii și prevede egaliazarea vârstei de pensionare a femeilor și bărbaților. Printre argumentele Executivului pentru aprobarea actului se numără nevoia de aliniere a legislației românești la o directivă europeană, dar și creșterea încasărilor la buget.

În schimb, o parte dintre proiectele aflate pe ordinea de zi a Guvernului au fost lăsate baltă de miniştrii din Guvern, în frunte cu premierul, care s-au grăbit să ajungă la Parlament pentru a vota bugetul. Executivul a amânat decizia privind acordarea a încă două zile libere de sărbători bugetarilor. La fel şi proiectul ministrului Liviu Dragnea prin care cerea 150 de milioane de lei pentru primării.

Săptămâna viitoare va fi discutată propunerea de acordare a încă două zile libere pentru bugetari în perioada sărbătorilor de iarnă.

Argumentele ministrului Muncii

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a răspuns ironic, fiind întrebată în emisiunea „Kilometrul 0” de la Digi24, de ce era nevoie de egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați, că femeile și-au dorit dintotdeauna să fie egale cu bărbații.

Întrebată fiind de ce este nevoie de egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați, Mariana Câmpeanu a întrebat retoric: Dați-mi voie să fiu puțin malițioasă, dar n-am luptat noi pentru drepturi egale cu bărbații? Nu ne zbatem noi să avem drepturi egale cu bărbații?”.

Ministrul Muncii a explicat că este nevoie de eliminarea decalajelor între persoanele care contribuie, prin plata taxelor, la stat și persoanele care ies la pensie.

Mai mult, aceasta a adus în discuție recomandarea de țară făcută de Fondul Monetar Internațional.

„Este nevoie de aceast proiect de lege pentru că această politică de egalitate de gen este dusă în mod special în Europa, dar nu numai. Au fost și conferinţe la nivel mondial pe această temă. Al doilea argument este legat de sustenabilitatea sistemului de pensii nu numai din România, ci și din alte țări din Uniunea Europeană", a spus ministrul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri