Familia Iorgulescu promite ajutor rudelor tânărului mort în accidentul provocat de Mario

Data actualizării: Data publicării:
gino-iorgulescu-digi-sport
Gino Iorgulescu, președintele LPF. Foto: Digi Sport

Familia Iorgulescu a transmis, marți, că a luat legătura cu rudele tânărului care a murit în urma accidentului produs de Mario. Gino și Gabriela Iorgulescu promit că vor face tot ce se poate pentru creșterea și educația celor doi copii rămași fără tată.

Gabriela și Gino Iorgulescu, părinții lui Mario, tânărul care a provocat accidentul de duminică dimineața, în timp ce se afla la volanul unui bolid de lux, au transmis, marți, un comunicat de presă, în care arată că au luat legătura cu familia tânărului care a murit în accident și au promis ajutor, transmite Mediafax.

„În aceste ore grele pentru noi toți cei atât de afectați de tragedia din noaptea de 8 septembrie, vă putem spune că am luat legătura cu familia tânărului decedat. Durerea noastră este mare, rugămințile noastre către Dumnezeu nu se opresc nicio clipă. Le-am făgăduit rudelor celui care a murit că vom face tot posibilul ca să ajutăm din toate punctele de vedere familia greu încercată, am promis în fața lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămași fără tată. Știm că părintele este de neînlocuit, dar vom face tot ce e omenește posibil pentru creșterea și educația lor, pentru ca drumul copiilor în viață să fie cât mai bun”, au transmis șeful Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, și soția sa, Gabriela.

Dani, bărbatul care conducea mașina lovită frontal de bolidul de lux al fiului șefului Ligii Profesioniste de Fotbal avea 24 de ani și era tatăl unei fetițe de 7 ani și a unui băiețel de 4 luni.

Citește și Părinții tânărului mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu acuză o posibilă mușamalizare

Polițiștii Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în cazul accidentului provocat duminică de Mario Iorgulescu, la ieșirea din București, în urma căruia a murit șoferul lovit de fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal.

În plus, lui Mario Iorgulescu i-a fost reținut permisul de conducere.

Citește și Familia Iorgulescu, despre accidentul mortal provocat de fiul lor: Putea fi cu același deznodământ și pentru Mario

Polițiștii precizează că accidentul s-a petrecut în urma nerespectării regimului legal de viteză și pătrunderea pe contrasens.

Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, care se deplasa duminică dimineață cu un autoturism marca Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc, au explicat surse din Poliție pentru Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri