Elevii stau acasă, dar profesorii nu. Sindicat: Cerem ca toți salariații din unitățile de învățământ să rămână la domiciliu!

Data actualizării: Data publicării:
cancelarie 170911_AN_SCOLAR_11_INQUAM_Photos_Octav_Ganea (1)
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) solicită clarificări din partea Guvernului cu privire la situația profesorilor, odată cu închiderea școlilor, sindicaliștii solicitând ca toate cadrele didactice să stea acasă începând de miercuri.

Consiliul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis, luni, închiderea tuturor școlilor, începând de miercuri până pe data de 22 martie. Măsura, însă, ar putea fi prelungită.

Odată cu această decizie, nu s-a stabilit, însă ce se întâmplă cu toate cadrele didactice.

„În ciuda măsurilor dispuse de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență care vizează suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie, mai multe Inspectorate Școlare din țară printre care: Suceava, Covasna, Cluj, Maramureș, Călărași, Vaslui, Galați, Constanța, Brașov, Neamț, Prahova, Arad, dar și foarte mulți directori de școli din județele României, inclusiv din județul Iași, au chemat angajații în unitățile școlare. Ne referim la tot personalul, (didactic, auxiliar și nedidactic). Se impune ca în regim de #urgență să clarificați această problemă de #comunicare care a fost generată chiar de către Hotărârea nr. 6 a C.N.S.S.U din 9.03 2020.Art.2 "Se aprobă suspendarea procesului de învățământ(...)"!”, se arată într-un comunicat transmis de sindicalişti, citat de Mediafax.

Conform sursei citate, legea lasă loc de interpretări, motiv pentru care unele inspectorate școlare și conduceri de unități de învățământ au dispus ca tot personalul să fie prezent la școală.

„Vă solicităm să dispuneți ca #toți salariații din unitățile de învățământ să rămână la domiciliu. Să nu uităm că foarte mulți angajați din învățământ sunt navetiști și folosesc mijloace de transport județene sau intraurbane. Vă rugăm ca în această perioadă să dispuneți ca școlile să realizeze dezinfecția cu firme autorizate pentru a combate toate tulpinile de viruși gripali. În acest sens Guvernul României trebuie să asigure și fondurile necesare pentru această operațiune”, arată sindicatul din învățământ.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...