Diferența dintre nota şapte şi nota opt e mai mult decât un motiv de mândrie pe moment, pe termen lung. Ea înseamnă, în medie, un plus la salariu de 13%. E concluzia la care au ajuns cercetatorii de la Universitatea din Miami, după ce au analizat îndeaproape cazurile a 10.000 de persoane aflate în prima jumătate a carierei profesionale. Notele din liceu și salariile actuale au fost puse cap la cap pentru a explora legatura dintre performanțele școlare și câştigurile materiale care apar 10 sau 20 de ani mai târziu. Impactul notelor obţinute la 14 ani este uriaş, în ceea ce priveşte calitatea vieţii, chiar şi după două decenii.
Performanţele şcolare determină și şansele de continuare a studiilor. Un singur punct în plus la media generală în liceu dublează probabilitatea de a urma mai târziu cursurile unei facultăți, aspect care sporește încă o dată șansele la un salariu mare. Totuşi, între note şi salarii nu există o relaţie simplă de tip cauză-efect, corelaţia trebuie privită în profunzime. Notele mari nu înseamnă întotdeauna un salariu mare, dar ambiţia, respectul pentru muncă şi consecvenţa care, împreună, conduc la performanţe lăudabile în şcoală, vor fi răsplătite mai târziu în carieră. Pentru că persoana merge pe aceeaşi linie.
De-a lungul deceniilor se observă cum răsplata pentru pregătirea profesională este în continuă creștere, prăpastia dintre salariile absolvenţilor de liceu şi ale celor cu studii superioare se măreşte de la an la an. Şansele sunt ca diferenţa actuală de 30-40% să urce în deceniile următoare dacă se continuă o tendinţă observată în Occident încă din anii '40.
Deşi educaţia e un ingredient esenţial, impactul unei diplome universitare e o chestiune cu multe nuanţe. În funcţie de specialitatea studiată şi industria în care vor profesa, actualii studenţi trebuie să se aştepte la creşteri salariale care pot varia între 10% şi 300%. E o plajă foarte largă, iar în spatele ei se ascund mecanismele pieţei muncii. În unele domenii, piaţa e invadată de mâna de lucru, care inevitabil devine ieftină, iar unde există cerere, şi salariul creşte exponenţial.
Salariul de bază e determinat de nivelul de educaţie, însă chiar şi la acelaşi nivel există diferenţe uriaşe la capitolul câştiguri. În plus, se întâmplă adesea ca o diplomă de facultate să nu garanteze obţinerea unui loc de muncă în acel domeniu. Uşurinţa cu care se obţine o diplomă conduce la o competiţie uriaşă pe anumite segmente şi, în consecinţă, piaţa nu poate absorbi întregul număr al absolvenţilor. România are 44 de absolvenţi la 1.000 de locuitori, mai mult decat Slovacia, Cehia sau Germania şi, în mod inevitabil, o parte dintre ei se vad nevoiţi să se îndrepte către domenii în care nu sunt deloc pregătiţi şi unde primesc salarii mici.