Peste 16 mii de elevi de la şcolile din Drobeta-Turnu Severin învaţă în clase neîncălzite. Oraşul a rămas fără căldură după ce, în luna iunie, termocentrala de la Halânga a intrat în faliment. Părinţii copiilor sunt revoltaţi şi spun că iau în calcul să nu îi mai lase la şcoală.
La Grădiniţa numărul 3 din Drobeta-Turnu Severin, fiecare activitate începe cu câteva exerciţii de încălzire. Din cauza frigului, în toate încăperile au fost instalate aparate electrice care sunt pornite cu câteva ore înainte de sosirea copiilor.
„Copiii dorm acolo, se îmbracă, se dezbracă... Nu e normal. La baie e frig, apa e rece”, spune un părinte.
„Dacă continuă aşa trebuie să-i ţinem acasă, obligaţi, forţaţi”, precizează altul.
Doina Popescu, directoarea Grădiniţei cu program prelungit nr. 3 din Drobeta-Turnu Severin: „Câte grade sunt în clase? Cam în jur de 18, 20.”
Eleonora Barbu, învăţătoare: „M-am pomenit cu câţiva băieţei că, în timpul orelor, şi-au luat gecile şi le-au pus pe ei că nu puteau să mai scrie de frig.”
În oraş, în total, peste 16 mii de elevi învaţă în frig.
Viorel Piuitu, inspector şcolar general adjunct ISJ Mehedinţi: „Procesul de învăţământ va fi afectat în mod direct şi, din punctul meu de vedere, ireversibil.”
Primăria a închiriat instalaţia uzinei termice de lângă oraş cu 690.000 de lei pe lună. Mai durează însă până porneeşte sistemul.
Marius Screciu, primarul municpiului Drobeta-Turnu Severin: „Noi am luat ca punct de reper începutul lunii noiembrie... Poate fi 1, 2, 3... Dar poate fi şi 10 noiembrie.”
Noul sistem de încălzire centralizat al oraşului va fi însă, cu păcură - agent termic cu aproape 75% mai scump decât cărbunele. Autorităţile aşteaptă un ajutor de la guvern de 20 milioane lei pentru a furniza căldură toată iarna, fără a mări preţul pentru populaţie.