Două primării riscă să pună lacăt pe uşă

Data publicării:
primarie

Două primării din judeţul Vrancea au bani să funcționeze doar până în luna aprilie, după ce li s-au luat fondurile pe care nu apucaseră să le folosească anul trecut. Este vorba de comunele Băleşti şi Andreiaşu de Jos, care riscă acum să pună lacăt pe uşă, dacă statul nu le va da bani.

Problemele au apărut din cauza unor prevederi din Legea Bugetului. Primăriile care au avut excedent bugetar în trecut sunt penalizate cu jumătate din suma rămasă necheltuită. De exemplu, Primăria Băleşti a făcut un drum agricol, însă banii de la Uniunea Europeană au intrat în conturile instituţiei abia la sfârşitul anului şi nu au fost cheltuiţi. Drept urmare, instituţia a fost penalizată. Aşa că în buget i-au mai rămas 177.000 de lei, de cinci ori mai puţin decât ar avea nevoie.

Alecu Victor, primarul comunei Băleşti: „Mai forţăm ceva încasări, mai vedem ce putem face, să ajungem la rectificare.”

Deşi abia au conturat bugetele pentru anul în curs, tot mai mulţi primari se plâng că banii sunt insuficienţi şi nu le vor ajunge nici măcar pentru salarii. De investiţii, nici nu încape vorba.

Ovidiu Pungan, primarul comunei Bălăneşti: „Din păcate, şi localitatea Bălăneşti este o primărie care, din colectarea taxelor şi impozitelor, nu ar putea să supravieţuiască 12 luni de zile pentru a avea continuitate.”

Nu doar comunele întâmpină probleme. La Motru, de exemplu, cofinanţările atârnă greu în bugetul Primăriei. Banii colectaţi din taxe sunt prea puţini ca să ajungă pentru investiţii. În plus, bugetul este mai mic decât anul trecut cu aproape trei milioane de lei.

Ion Gătău, angajat, primăria Motru: „Am putea rămâne pe la jumătatea anului în gol de resurse financiare care ar putea periclita plata salariilor.”

Localnică: „Nu şi-au chibzuit bine bugetele. Pentru ei şi-au făcut nişte salarii uriaşe şi restul nu contează pentru ei.”

Situaţia primăriilor care sunt la un pas să rămână fără bani va fi analizată săptămâna viitoare la şedinţa naţională a Asociaţiei Comunelor din România. Edilii speră ca aceste probleme să se remedieze la rectificarea din vară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Eroarea Y2K: avioanele urmau să pice din cer, centralele nucleare să explodeze și omenirea să rămână în...
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
CV-ul lui Gigi Becali, șters de pe pagina Parlamentului. Detaliile neștiute despre primul său mandat
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...