Din logodnică, sclavă sexuală. „Dacă nu îmi aduci bani, te omor!”

Data publicării:
sclava

Deşi suntem deja de peste zece ani cetăţeni europeni cu acte în regulă, mii de românce ajung fără voia lor sclave sexuale! Sunt ademenite de la vârste fragede cu un trai mai bun, însă în realitate sunt obligate de parteneri să se prostitueze. Nu mai este niciun secret că România este în topul țărilor care exportă carne vie în Europa. Specialiștii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane arată o realitate crudă din spatele acestui fenomen: majoritatea victimelor au cel mult opt clase, iar o bună parte nu au reușit să termine nici măcar clasa a 4-a.

Maria Moiş, jurnalist Digi24: În fiecare zi, în România, cel puţin o femeie ajunge victima traficanţilor de persoane. Asta arată statisticile. Însă în realitate, numărul fetelor care sunt exploatate sexual este mult mai mare. De frică, nu toate îşi reclamă agresorii ca să scape din chinurile la care sunt supuse.

Şi chiar şi atunci când reuşesc să evadeze, acceptă cu greu să îşi destăinuie povestea. Tot de teama răzbunării reţelelor criminale.

Alexandra a fost traficată timp de cinci ani.

Alexandra, victimă a traficului de persoane: M-am îndrăgostit de cineva la 16 ani, după care mi-a spus că vrea să mă ia de soţie şi după două zile m-a trimis pe centură. A dat în mine şi de atunci am prins frică şi încă mai sunt traumatizată, din cauza bătaii pe care mi-a dat-o el.

Fata a intrat în capcana metodei cunoscută drept „lover boy”. Partenerul i-a cucerit încrederea, iar apoi a transformat-o în propria sclavă sexuală, obligând-o să practice prostituţia. Sub teroare şi ameninţări.

Alexandra, victimă: Îmi spunea - „Dacă nu îmi aduci bani o să te omor, o să te bat, o să te leg”. Toate porcăriile.
Reporter: Câţi bani aduceai pe zi?
Alexandra: Cel puţin zece milioane, 15 milioane. Pe zi. Cea mai proastă zi era de cinci milioane. Dacă nu aduceam câte zece milioane acasă, mă bătea.

Tânăra povesteşte că a scăpat de curând din calvar. Cu ajutorul unui client. Pe fir a intrat apoi Poliţia, care a deschis o anchetă. Pentru a scăpa de traume se află acum în grija psihologilor de la Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane.

Specialiştii instituţiei spun că nici nu le este greu traficanţilor să ademenească victimele. Mizează pe naivitatea acestora. Potrivit studiilor, majoritatea fetelor exploatate au doar opt clase, iar multe nu au nici măcar patru clase.

Cătălin Muti, avocat: Aceste persoane sunt vulnerabile şi sunt mai uşor de manipulat de către traficanţi, mai uşor de dus în eroare. Au fost cazuri şi situaţii chiar de la vârsta de 14 ani. Victime exploatate sexual.

Specialiştii atrag atenţia că traficanţii nu sunt persoane străine victimelor, aşa cum ne-am aştepta.

Comisar-şef de poliţie Ciprian Ghiţuleasa, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane: Intră direct în contact cu victimele, se erijează în binevoitori, în prieteni, stau câteva luni în cercul apropiat al acestora până le câştigă încrederea.

Cătălin Muti, avocat: Au existat persoane care aveau locuinţa în România şi au exploatat victima în afara ţării şi lucrau în domeniul bancar, de exemplu, ceea ce este foarte grav.

Cele mai multe victime provin din județele din sudul şi din estul României. Puţine ajung să practice prostituția în România, traficanţii le duc în străinătate acolo unde româncele pierd legătura cu cei care le-ar putea da o mână de ajutor. România exportă prostituţie mai ales în Marea Britanie, Germania, Italia sau Spania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri