De ce nu avem amintiri de când eram bebeluși

Copiii sunt precum bureții pentru informațiile noi – așa că multă lume se întreabă de ce amintirile din perioada copilăriei sunt puține și neclare. Explicația vine după mai multe studii, de-a lungul a peste 30 de ani. BBC Future a sintetizat cumulul de informații pentru a explica fenomenul.

Prima explicație logică la care se gândește toată lumea este că amnezia din timpul copilăriei este rezultatul procesului natural de uitare a lucrurilor pe care le experimentăm de-a lungul vieții.

În urma mai multor studii însă, s-a observat clar că de la naștere până la vârsta de șase-șapte ani, memoriile noastre sunt mai puține și mai confuze, decât în restul vieții.

Amenzia infantilă a devenit un subiect de mare interes pentru mulți oameni de știință, așa că mai multe studii au scos la iveală că perioada de amnezie diferă de la persoană, la persoană. În timp ce unii oameni au amintiri de la vârsta de doi ani, alții nu-și amintesc nimic până la șapte ani. În medie, avem amintiri de la vârsta de 3 ani, jumătate.

Oamenii de știință au observat, de asemenea, discrepanțe de la țară, la țară, între modul în care oamenii își amintesc acțiunile din copilărie.

De exemplu, poveștile din copilările ale americanilor au fost mai lungi, mai elaborate și mai egocentriste, în vreme ce relatările chinezilor erau mai scurte, mai la obiect și au început cu șase luni mai devreme.

Alte informații interesante regăsite în urma studiilor sunt că moștenim modul în care ne amintim lucrurile de la părinți, mai exact de la mamă. Dacă amintirile mamei sunt mai neclare, și copiii vor avea amintiri mai confuze.

Singura teorie valabilă pentru amnezia infantilă este faptul că, pur și simplu, creierul nostru nu este dezvoltat îndeajuns în anii copilăriei. Explicația vine de la cel mai cunoscut om din istoria neurologiei, cunoscut simplu ca pacientul HM. El suferea de epilepsie, iar în urma unei operații pe creier, hipocampul i-a fost afectat, astfel că nu a mai acumulat amintiri după operație, singurele amintiri care i-au rămas au fost cele dinaintea operației.

Aceasta a fost dovada incontestabilă că partea creierului responsabilă cu memoria este hipocampul. Cel mai probabil, atunci când suntem mici, hipocampul nu are capacitatea necesară să lucreze la potențialul său maxim.

În prima perioadă a vieții , hipocampul acumulează tot mai mulți neuroni. După ce trece această perioadă, creierul nostru devine capabil de crearea amintirilor care durează.

Un alt fenomen întâlnit în copilărie este acela de a ne amintit o întâmplare, dar puțin diferit față de cum s-a întamplat, bazându-ne pe sugestiile sau poveștile alora. În acest fel, avem impresia că am experimentat ceva ce nu s-a întâmplat de fapt.

Probabil că, până la urmă, cel mai mare mister nu este de ce nu ne amintim copilăria, ci dacă lucrurile pe care ni le amintim sunt adevărate.