Cum se închide un cont de salariu când vă schimbați locul de muncă

Data publicării:
bancomat mfax-2

Contul trebuie închis numai de către salariat. Banca nu poate deschide sau închide un cont curent şi nici nu poate emite un card fără semnătura acestuia. De aceea, dacă nu mai foloseşte cardul respectiv, angajatul trebuie să depună personal o cerere.

În multe cazuri, printre facilităţile cardului se numără şi descoperirea de cont - o linie de credit de trei-șase salarii lunare. Când salariatul solicită închiderea cardului, trebuie să returneze şi suma împrumutată în avans. Chiar dacă banii nu au fost utilizaţi, în cazul în care contul nu este închis, clienţii pot acumula datorii din comisionul de administrare neachitat. Iar pentru datoria neplătită se pot trezi în Biroul de Credit.

Contul nu mai trebuie mutat în cazul schimbării locului de muncă, dacă angajatorul acceptă să vireze salariul la banca aleasă de angajat. Iar dacă salariul este cel puţin egal cu cel iniţial, poate fi menţinută şi descoperirea de cont.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri