Cum au trăit românii sub ocupația germană, în timpul Primului Război Mondial
Înainte de a fi prilejul unei mari victorii, Primul Război Mondial a însemnat pentru români o înfrângere teribilă. La doar trei luni de la intrarea în luptă, două treimi din teritoriu erau sub ocupaţie germană iar conducerea şi 400.000 de oameni se refugiaseră în Moldova. Totuşi, România a încheiat Marele Război victorioasă şi, în sfârşit, întreagă.
România sub ocupaţie a fost împărţită în patru zone. Prima, sub conducerea guvernatorului Tulff von Tschepe und Weidenbach, cuprindea Oltenia, Muntenia geografică cu Prahova şi Argeş, de asemenea judeţele Ilfov, Vlaşca şi Ialomiţa. A doua zonă era una tampon faţă de linia frontului din sudul Moldovei şi se întindea de-a lungul râului Buzău de la Carpaţi până la Dunăre. A treia zonă era exclusiv militară şi cuprindea judeţele Buzău, Râmnicu Sărat, Putna şi Brăila. A patra, Dobrogea, a fost preluată de la bulgari şi administrată separat. Ocupaţia germană presupunea şi o birocraţie, destul de încâlcită, care s-a suprapus peste cea românească. Ordinele erau transmise populaţiei prin intermediul unei foi româno-germane, Gazeta Bucureştiului.
În linii mari, România era folosită ca sursă de alimente şi combustibil pentru front şi chiar pentru Germania.
Sorin Damean, istoric: Cantităţi impresionante, mai ales de cereale, erau achiziționate pentru a le trimite pe front trupelor germane, dar aveau de fiecare dată grijă să nu înfometeze populaţia locală. Aveai şi o mare responsabilitate ca ocupant. Nu puteai să lichidezi prin înfometare populaţia oraşului. În aceste condiţii, fie achiziționau legal cereale, alimente de la populaţie, fie au fost şi cazuri când s-au petrecut abuzuri, când au fost rechiziţionate aceste alimente cu forţa. Proprietarii n-au fost de acord să le ofere, dar au fost siliţi de autorităţi s-o facă. Nu e vorba doar de cereale. E vorba de lapte, de carne, pâine, alimentele de bază, cele mai importante pentru supravieţuirea populaţiei şi elementele de igienă. Cu săpunul deja se făcea speculă.
Ca să-şi arate puterea, ocupanţii ofereau de două ori pe săptămână spectacolul unei defilări pe Calea Victoriei. După ce au fost înfrânţi la Mărăşeşti şi Oituz, au renunţat însă la paradă şi s-au limitat la concertul de promenadă din faţa Palatului Regal. Iniţial, orăşenii au fost înfricoşaţi. Dar lipsurile şi necazurile i-au forţat să verifice dacă mitul disciplinei şi moralităţii germane este adevărat. Bacşişul s-a dovedit atotputernic. Piaţa neagră a bunurilor şi favorurilor a luat avânt. Era inevitabil. La Bucureşti, zahărul "se dădea" oficial "zilnic între orele 8 şi 10" la intrarea din spate a Ministerului de Război, pe strada Brezoianu. 20 de lei aur pentru 5 kg! În plus, nemţii şi-au adăpostit caii la Cercul Militar, e drept în construcţie, iar Capşa a fost devastată de bulgari. Ce barbarie!
Craiova a avut mult de reparat după încetarea războiului. Palatul de Justiţie în care funcţionează actuala Universitate şi care în 1916 abia fusese terminat, a fost folosit de autorităţile germane şi a fost lăsat la plecare într-o stare jalnică. La fel şi multe locuinţe particulare.
Prof. Sorin Damean, istoric: Banca Comerciului era Oficiul de Rechiziţii, actuala primărie. Mai toate casele de pe Calea Unirii, care era calea pe care se plimba protipendanda vremii, toate acele case au fost ocupate de ofiţeri sau subofiţeri germani. Am întâlnit câteva documente, publicate la nivelul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Dolj, cu plângeri ale proprietarilor, care părăsiseră aceste locaţii particulare, se refugiaseră în Moldova, iar în momentul în care s-au întors, şi-au găsit casele devastate. De multe ori, erau obligaţi de primărie să plătească curentul electric în perioada cât acele case fuseseră ocupate de germani. Înaintau astfel de memorii în care cereau să fie scutiti de plata acelui curent, pentru că ei au fost ocupanţi ilegali si nici nu au perceput chirie pentru perioada cât au stat militarii germani acolo.
Pierderile cele mai grave însă au fost cele de vieţi oameneşti. Mulţi răniţi evacuaţi au murit pe drum sau la Iaşi. În capitală, mulţi netransportabili au fost strânşi de Societatea Ortodoxă a Femeilor Române în clădirea pensionului de fete, pe strada Principatele Unite.
Cei aproape 500 de soldaţi şi ofiţeri erau îngrijiţi de infirmiere voluntare în frunte cu Alexandrina Cantacuzino, care prin soţul ei, Grigore Cantacuzino, se bucura de trecere în cercurile germanofile. Alexandrina a făcut totuşi trei zile de închisoare pentru că a protestat faţă de abuzurile administraţiei germane. Conducerea spitalului Brâncovenesc a fost preluată de Nadejda Ştirbei care a lucrat acolo vreme de doi ani împreună cu cele patru fiice. Soţul ei, prinţul Barbu Ştirbei, se afla la Iaşi alături de guvernul Brătianu şi de familia regală. Lipsa de medici şi personal medical era imensă. Arabella Iraka face o descriere teribilă mizeriei şi dezorganizării din spitalul Filantropia, unul dintre spitalele de mare chirurgie.
În teritoriu, situaţia era extrem de flunctuantă. Yvonne Blondel, fiica unui ambasador francez emigrat în România, a fost martora evacuării haotice din Cadrilater, a ajutat alături de Crucea Roşie română, rusă şi franceză la instalarea spitalelor de campanie din Medgidia şi Brăila. Dar când spitalul din Brăila a căpătat cât de cât o bună organizare, ordinul de retragere a dat totul peste cap. În ultimele zile de funcţionare, locul devenise pe de o parte neîncăpător, pe de altă parte, ţinta bombardamentelor.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
