Cum a devenit o doctoriță dintr-un sat românesc subiect de reportaj în New York Times
Fotografiile ei au apărut în publicaţii celebre precum The Hufington Post, New York Times sau Al Jazeera. Ioana Moldovan este fotojurnalist, a primit un premiu de excelenţă şi adevăr, iar proiectele sale surprind o realitate dură de multe ori: proteste, războaie, tragedii, povești adevărate.
De mai bine de 15 ani, Ioana Moldovan este fotojurnalist independent. A fost în zone de război, în Turcia, Ucraina, a surprins protestele din România cu aparatul de fotografiat, iar lucrările sale au apărut în cele mai faimoase publicaţii din lume. A primit numeroase distincţii internaţionale, iar ambasada SUA la Bucureşti i-a acordat titlul de „Woman of Courage”.
În spatele tututor premiilor se ascunde însă o tânără modestă care îşi doreşte ca fotografiile ei să transmită o stare şi să producă o schimbare cât de mică, în cei care le văd. Îi place să fotografieze subiecte din zona socială, dar şi mişcări de stradă şi proteste.
Ioana Moldovan: În momentul de faţă lucrez la o poveste foto despre plecarea românilor din ţară. Rămân satele destul de goale... Deși mulţi dintre oameni pleacă, din câte am aflat, pleacă sezonier, dar sunt şi mulţi care pleacă pe 5 ani, 10, 20 de ani.
Am căutat tot timpul poveşti care întâi să îmi vorbească mie, care să îmi trezească mie o anumită pasiune, pentru că o dată implicându-ma în povestea respectivă şi în nevoia de a spune povestea respectivă, cred personal că reuşesc să fac o treabă mai bună.
Iniţial, Ioana a lucrat în marketing, a avut o slujbă de birou care îi asigura stabilitatea financiară. A devenit însă din ce în ce mai pasionată de fotografie, şi-a cumpărat un aparat profesional şi a început să meargă prin sate pentru a surpinde emoţia în imagini. La scurt timp a prins gustul fotojurnalismului şi a decis că acesta este drumul pe care vrea să îl urmeze.
Cu bani de acasă a început să documenteze propriile subiecte şi să meargă la workshopuri şi cursuri de specialitate. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Fotografiile ei au ajuns să fie publicate de The Hufington Post, New York Times sau Al Jazeera.
Ioana Moldovan: Eram în Ucraina, în Euromaidan, şi am primit un mesaj de la editorul Al Jazzera şi m-a întrebat dacă nu vreau să public fotografiile din Kiev. Şi am zis „Da, normal”. Cu cât publicaţia respectivă are o audiență mai mare, şi povestea ta poate să ajungă la mai multă lume. Şi da, este o bucurie să publici acolo şi este o oarecare mândrie, mai ales când eşti la început şi... te bucuri, nu ai cum să nu te bucuri.
Ca fotojurnalist, Ioana Moldovan are mai multe colaborări cu publicaţii străine, decât cu cele din ţară. A ales să fie freelancer, tocmai pentru că doar aşa are libertatea de a se dedica proiectelor sale cât timp consideră că este necesar. Are subiecte pe care le documentează timp de câteva luni, dar şi lucrări care s-au desfăşurat pe parcursul mai multor ani.
Ioana Moldovan: Nu e uşor să stai nici măcar două luni pe un proiect, darăminte 5 ani, 6 ani şi asta în momentul în care o faci oarecum constant.
Una dintre povestile la care ţin în continuare foarte mult este doamna doctor Ciupitu. Am stat câteva săptămâni pe parcursul a câtorva luni de zile şi am documentat activitatea - dna doctor era doctor de familie în Gangiova de mai bine de 30 de ani. Se întâlnea cu oameni pe stradă şi îi mai zicea câte unul „Uite, mi-a ieşit ceva aici!” şi doamna doctor îl consulta pe stradă.
Povestea doctoriţei din Gangiova a ajuns să fie publicată în New York Times. Deşi multe dintre fotografiile ei surpind aspecte negative din ţară, Ioana şi-a dorit să scoată în evidenţă o realitate tristă printr-un exemplu pozitiv.
Un alt proiect de suflet al fotojurnalistei este Invictus. Ea a urmărit povestea militarilor români răniţi în teatrele de operaţii care au participat la Jocurile Paralimpice de la Toronto, din anul 2017. Timp de un an și jumătate, Ioana i-a însoţit aproape zi de zi pe soldaţii români, fie că a fost vorba de antrenamente, competiţia în sine sau evenimentele din viaţa privată. A reuşit să facă peste 18.000 de fotografii.
Ioana Moldovan: Știam că vreau să prind toate pregătirile sau cât mai mult din pregătiri, dar nu mă așteptăm niciodată că voi petrece atât de mult timp. Dar pur și simplu totul a venit natural. Mi-a făcut plăcere să merg acolo, să văd cum progresează, cum se antrenează, cum aleargă din ce în ce mai mult și mai repede, cum trag cu arcul din ce în ce mai bine și cumva, pe măsură ce ei avansau și creșteau, era și o satisfacție a mea că sunt acolo și că documentez această evoluție.
Mi-a rămas în cap povestea lui Laurențiu Șerban și nu atât incidentul în sine, în care a fost rănit, ci viața lui de după și cum imediat după accident a trăit imediat în spiritul Invictus, chiar dacă atunci nu cunoșteam acest termen. Și-a luat carnetul de motociclist, face parapantă... nu a renunțat la nimic din ce și-ar fi dorit să facă, deși are un picior amputat de sub genunchi, și mi s-a părut cu totul și cu totul impresionant și mi se pare un model pentru oricine trece printr-o astfel de încercare, cum poți să revii la viață și cum poți să nu renunți la anumite vise și dorințe.
Cele mai bune fotografii au fost strânse în albumul INVICTUS. Lucrarea a fost premiată la categoria design de carte de fotografie, în competiţia „Cele mai frumoase cărţi”, din anul 2018.
Deşi premiile o onorează, Ioana Moldovan îşi doreşte ca fotografiile ei să stârnească în fiecare dintre noi imboldul de a schimba ceva şi de a face o Românie mai bună.
Ioana Moldovan: Am trecut un pic de idealismul ăla în care credeam că un om singur, cu o singură fotografie poate să schimbe lumea. Nu se întâmplă. Dar chiar cred în puterea colectivă a acestei meserii, fiecare cu bucătica pe care o face el contribuie cumva la o îmbunătăţire mai mică sau mai mare a unei situaţii sau la schimbare.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
