Comuna care are condiții „mai bune decât la oraș”, iar oamenii plătesc impozitul minim
Viaţa la sat, în România, nu înseamnă doar sărăcie şi condiţii de Ev Mediu. Poate însemna şi bunăstare şi confort. O dovedeşte comuna Cristian din Ţara Bârsei, una dintre cele mai înfloritoare din ţară. Localitatea în care trăiesc puţin peste 4.000 de suflete pare să fi găsit secretul bunăstării. Cu dispensar şi şcoală moderne, străzi asfaltate şi case cochete, Cristian e un mic paradis pentru oameni locului şi o destinaţie atractivă pentru turişti.
Nu este nici metropolă, nici staţiune turistică din Occident. Este comuna Cristian din judeţul Braşov, întinsă pe 28 de kilometri pătraţi, doar un punct pe harta ţării. Vechi sat săsesc, înființat în secolul al XIII-lea, păstrează şi astăzi amprenta coloniştilor germani în linia arhitecturală. Cu case impunătoare, cu grădiniţă şi şcoală ca în Vest, Cristian respiră confort şi bunăstare. Iar oamenii de aici spun că au toate condiţiile pe care şi le-ar putea dori.
- Sunt mai bune decât la oricare oraş care are pretenţii.
- S-a asfaltat, s-au adus îmbunătățiri.
- Acum am înțeles că vor să bage și curentul subteran, au dat drumul la stația de apă.
Are comuna Cristian un secret al confortului şi prosperităţii? Răspunsul vine de la edilii locali. Care, cu spirit întreprinzător, au ştiut să atragă fonduri europene şi guvernamentale, dar şi bani de la agenţii economici. Mai exact, 70% din bugetul de peste 5 milioane de euro, pe 2018, al comunei vine din impozitele plătite de companii. La care se mai adaugă 7.600.000 de euro, bani europeni.
Gicu Cojoracu, primarul comunei Cristian: Nu ne-am bazat doar pe bugetul local, am încercat să obținem surse de finanțare și ne-a bucurat că am obținut finanțări pe proiecte - grădiniță, apă, canal – 3.700.000 euro, grădinița - 1.200.000 de euro, deci sunt sume importante care pot să conlucreze odată cu bugetul local să putem dezvolta comuna. Avem sursa financiară într-o oarecare măsură, dar vom lăsa, pe lângă proiectele europene, zonele de unde putem să accesăm fonduri pentru că nu dorim să stăm în spinarea cetățeanului cu impozitele. Practic sunt acum impozite minime și pentru persoane fizice și jurdicie pentru că nu e bine să încarci calul când căruța urcă dealul.
Prosperitatea localităţii Cristian mai are un secret. Administraţia locală a înţeles că zona trebuie să devină atractivă pentru investitori şi a acţionat în acest sens.
Sorin Poteraș, directorul unei companii: Am găsit aici disponibilitate din partea autorităților locale, care s-a dezvoltat într-o colaborare strânsă pe parcursul istoriei noastre, noi ajungând la aproape 5.000 de angajați, cam cât are comuna Cristian în acest moment.
Reporter: Să înțeleg că dvs. ați întors acest sprijin către comunitate?
Sorin Poteraș: Sigur, prin toate aceste proiecte pe care le-am avut ne dorim să fim aproape de comună, de locuitorii comunei Cristian.
Modernizarea reţelei de curent electric şi înfiinţarea unui birou de evidenţă a populaţiei sunt câteva dintre proiectele pe care edilii locului le au în vedere pentru anul viitor. Până atunci, comuna din Ţara Bârsei vrea să fie o destinaţie atractivă pentru turişti şi, nu în ultimul rând, să se conformeze normelor de poluare europene.
Gicu Cojoracu, primarul comunei Cristian: Trebuie să implementăm colectarea selectivă, noi am început în acest sens cu activități de un an de zile. Am făcut studiu pe două străzi în comună, am dat saci și am încercat să identficam modul cum cristolovenii percep colectarea selectivă. Am fost surprinși de modul cum s-au implicat și atunci am decis să o extindem la nivel local. Am achiziționat pubele, la fiecare abonat am împărțit câte două pubele care implică colectarea selectivă a plasticului și a hârtiei.
Sorin Dulgheriu, agent de turism, Centrul de informare turistică Cristian: Ținând cont că ne aflăm într-o zona turistică, Țară Bârsei, și că, la momentul actual, turismul este mai mult unul de tranzit decât unul local, încercăm să le oferim turiștilor o gamă cât mai atractivă de servicii. În acest sens am achiziționat un lot de 10 biciclete și dorim ca traseele vechi, care legau Cristianul de Poiana Brașov și de Cheile Râșnoavei, să devină active.
Cristianul înfloreşte şi din punct de vedere demografic. Dacă, la recensământul din 2002, comuna număra 3.924 locuitori, la ultimul recensământ, din 2011, localitatea avea deja 4.490. Iar numărul este în continuă creştere. Şi nu întâmplător. Pe lângă toate celelalte avantaje pe care Cristianul le oferă, asigură şi locuri de muncă pentru oamenii de aici.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News