Cine și cât plătește impozit pentru o casă dată în plată? Explicațiile avocatului Gheorghe Piperea

Data publicării:
blocuri apartamente 3 martie

„Din punctul meu de vedere lucrurile sunt cât se poate de simple. Notarul nu are dreptul să refuze efectuarea unui act notarial, dacă o face, omul se va duce la instanță și în loc ca notarul să facă acest act și să reiasă de acolo niște onorarii, se va duce omul în instanță și acestea vor fi uitate, a spus Gheorghe Piperea.

El adaugă că de la depunerea notificării de dare în plată până la etapa în care se ajunge la notar trebuie să treacă 30 de zile calendaristice, iar până atunci lucrurile vor fi clare.

„Nu aș vrea să fac și treaba notarilor. Dar, din câte știu eu, săptămâna viitoare va fi o întâlnire între reprezentanții Uniunii notarilor și Ministerul Finanțelor, unde se vor extrage concluzii”, spune avocatul.

El mai spune că băncile se vor putea înțelege cu oamenii pentru a împărți costul impozitului, iar dacă băncile nu vor dori o astfel de înțelegere, „oamenii vor merge în instanță și toate aceste costuri vor fi trecute asupra băncii”.

Gheorghe Piperea arată că „legea 77/2016 spune că, în operațiunea asta de transfer al dreptului de proprietate în schimbul ștergerii datoriei, costurile tranzacției sunt suportate de consumator. Impozitul nu înseamnă cost al tranzacției. Aceste taxe ar trebui să fie suportate de cel care câștigă în patrimoniu un imobil, adică de bancă sau colectorul e creanțe”.

În ceea ce privește valoarea la care trebguie calculat impozitul, Gheorghe Piperea spune că aceasta ar trebui să fie estimarea din grilele notariale, adică „valoarea de circulație a bunului la ora actuală și nu valoarea creanței”.

Gheorghe Piperea mai spune că această chestiune a impozitului pentru darea în plată este „marginală”, introdusă de „indivizi care nu au ce face acasă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...