Centru unic pentru salvatori, în Bucureşti

Data publicării:
centru salvatori

Premieră în Capitală. Până la sfârşitul acestui an, în Bucureşti va fi funcţional un centru integrat pentru toţi salvatorii: pompieri, ambulanţa şi SMURD. Clădirea este deja gata şi a costat 30 de milioane de euro.

Raed Arafat: „Colegii de la ISU, bineînţeles partea medicală în roşu şi în galben partea ambulanţei, cum stau împreună. Iar medicul coordonator al SMURD-ului, cu medicul coordonator al ambulanţei stau unul lângă celălalt, ceea ce înseamnă că de acum va fi mult mai bine că se deschide acest dispecerat.”

Echipajele de salvare, alături de pompieri, vor avea un dispecerat unic, în Bucureşti, până la sfârşitul acestui an. În aceeaşi clădire vor fi şi reprezentanţi ai Jandarmeriei, ai STS şi chiar operatorii de la serviciile de apa si gaze, care pot ajuta în caz de urgenţă. În total, 50 de instituţii se vor întruni în acelaşi loc.

Gabriela Firea: „Este un centru pentru situaţii de urgenţă, care rivalizează cu centre similare din întreaga Europă. Era necesar un astfel de obiectiv pentru Capitala ţării, suntem demult în întârziere, s-a lucrat trei ani de zile.”

Cel mai important punct este sala de comandă. Pe trei ecrane uriaşe, salvatorii vor vedea în timp real cum se derulează misiunile.

Bogdan Ţibuleac, product manager: „Avem un scenariu simulat, în care, în urma unei ploi torenţiale, zona Grozăveşti este inundată. Agenţiile prezente în acest centru văd în faţa lor această imagine comună, văd care sunt toate resursele implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă, pentru a se optimiza utilizarea acestora”.

Clădirea are la subsol şi un adăpost, în caz de urgenţă extremă, dedicat angajaţilor, cu o capacitate de peste 100 de persoane.

Cătălin Zoican, directorul Direcţiei Generale de Operaţiuni: „Avem pe pereţi acele valve mecanice care se închid automat în caz de incendiu, explozie sau mai ştiu eu ce. Avem cele două pompe electrice pentru aer, dar pot deveni manuale. Spaţiul este echipat pentru o şedere de 72 de ore”.

Clădirea, situată în cartierul Cotroceni, a costat aproape 30 de milioane de euro, bani de la municipalitate şi Guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...