Câți salariați vor beneficia de majorarea salariului minim. Anunț de la Ministerul Muncii

Data publicării:
bancnote de 100, 50 si 10 lei una peste alta
Salariul minim pe economie din România este printre cele mai mici din UE. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Muncii a anunţat joi, după aprobarea majorării salariului minim pe economie, că de această măsură vor beneficia 1.871.266 de salariaţi.

„Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent. Măsura va avea efecte pozitive la nivel social, prin stimularea ocupării în sectoarele în care există cerere de forţă de muncă şi reducerea muncii la negru şi la nivel economic, prin creşterea consumului, cu influenţă şi asupra importului bunurilor de consum şi sporirea puterii de cumpărare a salariaţilor”, se arată într-un comunicat remis joi de Ministerul Muncii.

Ministerul anticipează că această măsură va duce și la creșterea celorlalte salarii.

„Majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată presupune o apropiere a remuneraţiei de nivelul cerut de Directiva UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. În plus, din experienţa anilor trecuţi, creşterea salariului minim a adus şi o creştere pe verticală a majorităţii salariilor, nu doar pentru cele minime”, se mai arată în comunicat.

Potrivit datelor transmise de minister, tariful orar va fi de 22,024 lei/oră pentru un program normal de lucru în medie de 168 ore/lună.

Valoare netă majorată a salariului minim brut pe ţară este de 2.363 lei, pentru o deducere de 300 lei, majorarea pe net fiind de 284 lei.

„În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată aproximativ 760.000 de salariaţi, respectiv în jur de 14% din numărul total de salariaţi activi. De majorarea salariului de bază minim la 3.700 de lei vor beneficia 1.871.266 de salariaţi. Aceasta nu se aplică salariaţilor din agricultură şi industria alimentară, pentru aceste categorii aplicându-se prevederile legale în vigoare”, mai precizează sursa citată

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi în şedinţă de guvern că salariul minim va crește de la 3.300 la 3.700 de lei lunar, de la 1 iulie.

Şeful Executivului a mai spus că a aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate, astfel că angajaţii vor primi în plus 284 de lei pe lună.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri