Cât de pregătit este Bucureștiul pentru un seism puternic. Este un mit faptul că în Capitală există clădiri construite pe role

Camelia Sinca Data publicării:
Cât de pregătit este Bucureștiul pentru un seism puternic. Este un mit faptul că în Capitală există clădiri construite pe roți. Foto Shutterstock
Cât de pregătit este Bucureștiul pentru un seism puternic. Este un mit faptul că în Capitală există clădiri construite pe roți. Foto Shutterstock

Luni, 16 septembrie, a avut loc în România un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter. S-a resimțit în multe orașe din țară, și în București, iar în acest context, ne gândim, cât de pregătită este Capitala pentru un seism puternic? Există sau nu clădiri construite pe roți/role în București și în ce constă acest sistem de construcție, de fapt.

Matei Sumbasacu, inginer constructor cu masterat în analiza și structura clădirilor cu risc seismic, a explicat ce înseamnă metoda de construcție pe roți și unde, în România, se găsește acest tip de sistem.

Există, de fapt, clădiri construite pe role în București?

"Este cel mai răspândit mit atunci când vorbim de risc seismic însă, în realitate, nu există în Capitală aceste construcții pe șină sau pe role. Important de știut este faptul că înainte de cutremurul din 1977, nicăieri în România nu s-a aplicat acest gen de izolare a bazei unei construcții. Ideea de construcție pe șină are legătură cu o metodă inginerească numită metoda izolării bazei sau izolare seismică.

În prezent, metoda chiar a fost folosită pentru clădirea Primăriei București, atunci când s-a consolidat. Diferența este că nu s-au pus role sub clădire, ci s-au tăiat elementele verticale, pe rând, la baza parterului, și o porțiune din ele a fost scoasă și s-a montat un izolator seismic, care practic este o bucată mare de cauciuc armată cu metal.

Asta înseamnă că, în momentul unui cutremur, când se va mișca subsolul clădirii, partea de sus a clădirii nu se va mișca atât de mult, deoarece mișcarea, la început, trebuie să treacă prin acea bază de cauciuc, care protejează.

În prezent, există la Iași o construcție pe role, un bloc de patru etaje făcut după 1980, care are un sistem unde, fundația este pe un fel de șine. O primă dovadă a folosirii metodei izolării bazei în România", a declarat pentru Digi24 Matei Sumbasacu.

Cum se poate verifica dacă un bloc este construit pe role sau șină

"Un mod foarte simplu pentru a verifica dacă o clădire este pe role/șine este acela de a ne uita în jurul clădirii, perimetral, după un șanț, o construcție de jur împrejur de aproximativ un metru adâncime.

Dacă o construcție are role sub fundație, baza (fundația) fiind îngropată în pământ, în momentul unui cutremur, atunci când se mișcă pământul cu totul, clădirea ar fi mișcată de pământul din lateralul fundației, practic nu ar avea unde să se miște și îi trebuie un spațiu de joc/de mișcare. Și atunci, dacă nu există acest spațiu, un șanț, înseamnă că blocul nu are la bază această metodă de construcție pe role" a precizat Matei Sumbasacu.

De unde a pornit acest mit cum că există construcții pe roți în România

"Există mulți oameni care cred în acest mit și, din tot ce am cercetat noi până acum, cu toate dovezile pe care le avem, aceste informații false au legătură cu evenimentul din 1977.

Multe persoane care cred despre anumite blocuri că sunt construite pe șine sunt, de fapt, persoane care în momentul cutremurului din 1977 au avut de suferit. Regimul de atunci nu a consolidat prea multe clădiri care au avut probleme din cauza cutremurului, iar oamenii trebuiau să se întoarcă în acele clădiri pe atunci.

Pentru a accepta mai ușor li s-au spus mai multe mituri, printre care și acesta, cum că blocul este pe șine și este sigur de locuit în continuare. Oamenii au acceptat aceste povești pentru că aveau nevoie de siguranță. Din această cauză mitul a fost răspândit și, chiar și astăzi, se vorbește despre aceste construcții și se transmit oamenilor informații false", mai precizează sursa Digi24.

Este Bucureștiul sigur în cazul unui seism puternic?

"Nu, nici pe departe. Bucureștiul este Capitala Europeană cu cel mai mare nivel de risc seismic. Acest risc are două componente, în mare parte. Are componenta de hazard (amenințare), care înseamnă cât de tare este/poate fi cutremurul pe care îl așteptăm, și are componenta de vulnerabilitate, cât de pregătiți suntem, real, să facem față unui seism.

Suntem slab pregătiți pentru a face față unui cutremur. Clădirile nu sunt pregătite, nici comunitățile, oamenii, la nivel individual, nu sunt pregătiți și nu au un plan bine structurat în caz de orice pericol. Nu există acel bagaj de urgență în caz de cutremur și prim ajutor, mulți oameni nu dețin nici informații în acest sens", transmite sursa noastră.

Blocurile nou construite la noi în țară respectă, multe dintre ele, codurile de proiectare la cutremur

"Codurile de proiectare la cutremur s-au imbunătățit semnificativ după anul 1978 și, în acest sens, pentru blocurile construite după acest an, riscul seismic este din ce în ce mai mic. Da, poate acum construcțiile au alte probleme din punct de vedere calitativ, la nivel de instalații, finisaje, însă, din fericire, codurile de proiectare pot spune că obligă constructorii să fie atenție la acest pas.

Îndemnul meu pentru oameni este să fie pregătiți și informați din surse sigure, nu din mituri sau povești. Populația trebuie să știe că este în puterea noastră să ne pregătim și să ne facem un plan concret în caz de pericol", conchide Matei Sumbasacu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...