Cât costă un loc în căminele studențești. Reportaj cu camera ascunsă

Data publicării:
camine_studenti

Se bat pe locuri la cămin doar pentru a le scoate la mezat. Unii studenţi fac bani buni din vânzarea camerelor pe care le-au primit, iar internetul este plin cu oferte, pentru toate buzunarele. În Bucureşti, un loc în campusul Agronomiei costă 1.200 de lei, iar cele din complexul studenţesc Băneasa se apropie de 1.200 de lei. O cameră în Belvedere, lângă Regie, ajunge chiar la 1.600 de lei. Preşedinte al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, până în vara aceasta, Vlad Cherecheş recunoaşte, la Digi24, că există corupţie în sistem. Urmăriți un material realizat cu camera ascunsă.

-Care este preţul? O mie fix, nu?

-Da, o mie fix!

-Bine, şi plata, care e plata lui? Că nu e cameră...

-E o chirie lunară. E de 200!

-200!?

-Ăştia o mie sunt pe tot anul, nu?

-Ăştia o mie, da!

Ca să-i iasă afacerea, studentul încearcă să-şi convingă clientul că locul pe care-l vinde în campusul Agronomiei merită investiţia.

-Lată să-ţi intre două paturi, aşa. Şi mai ai încă un hol în jumătate, aşa. Şi un hol, aşa. E destul de măricică camera.

-Păi, bun: batem palma?

-Da!

-Deci, tu îmi garantezi că n-or să fie probleme, da?

-Da!

Studenţi dispuşi să-şi vândă locurile primite în cămine sunt mulţi. Site-urile de anunţuri sunt pline, iar oferta variată.

-În Belvedere, nou. E un cămin foarte bun! Adică este printre cele mai bune.

-Câţi bani vreţi?

-Păi, 1.600 de lei şi va mai trebui să mai plătiţi 200 de lei taxa de înscriere, cum ar veni. Nu ştiu dacă e chiar ok să vorbim cu cineva de la cămin despre lucrul ăsta, că ne este interzis să vindem locul în cămin, şi toate cele. Eu am mai făcut asta şi anul trecut, n-am avut nicio problemă, nu vin controale sau ceva de genul.

*

-Sunt două cămine acolo, în Băneasa! B1 şi B2.

-Să nu plătim banii degeaba, să vină vreun control şi să mi-o dea afară!

-O să-mi dea o legitimaţie şi să schimbăm pozele! Cumva! Mă gândesc... Şi eu tot studentă sunt! Eu sunt la SNSPA.

-250 de euro, spuneţi dumneavoastră? - Da!

Administratorii şi paznicii, depotrivă, închid ochii la aceste practici.

Există corupţie în zona asta a cazării în căminele studenţeşti. Ori prin administratori, care păstrează locuri pentru ei şi apoi le vând altora, sau prin persoane din conducerile universităţilor. Nu le raportează la universitate ca fiind libere. Când se cazează studenţii, tot timpul există studenţi care nu mai ajung. Nu se mai cazează, renunţă la locul de cămin. Sau să facă cazări fictive şi apoi în acea cameră să stea altcineva”, spune Vlad Cherecheş, ex-preşedintele Alianței Naționale a Organizaților Studențești.

Anul acesta nu am avut nicio sesizare”, spune Mihai Corocaescu, - director general administrativ UPB.

Conform regulilor din universităţi, dacă sunt prinşi că îşi vând locurile de cazare, studenţii nu mai au dreptul să închirieze altele în toată perioada facultăţii. Iar administratorii şi paznicii se pot alege cu dosare penale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri