Buletinul de Botoșani înseamnă sărăcie şi condiţii de trai mizere pentru mulţi dintre locuitorii oraşului. O mie de oameni stau înghesuiți, în cele două blocuri sociale din oraş. În locuinţe de nici 6 metri pătrați, cu baia la comun, pe holul blocului.
„E focar de infecție. Și nu le poți oferi copiilor un trai decent, un spațiu al lor,” se plânge un localnic.
„Șobolani, spațiu mic, nu avem condiții, nu avem apă, toate la comun, băile sunt stricate, ne temem în special de boli,” spune o femeie.
Acum o lună 26 de copii și 2 adulți care locuiesc în cele două imobile au fost diagnosticaţi cu Hepatita A.
„Dacă s-ar face cel puțin măcar 50 de locuințe să mute 50 de familii de aici și ce rămâne gol să se facă extinderi, să li se facă baie în casă,” spune Dibu Manix, administrator.
„Nu avem buget pentru construirea acestor locuințe, de altfel întâmpinăm și o serie de dificultăți pentru renovarea sau repararea celor pe care deja le deținem,” explică Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani.
Autoritățile speră totuşi să primească o finanțare de la Ministerul Dezvoltării pentru a construi locuințe noi.
Pe un teren, conducerea primăriei municipiului Botoșani va pune la dispoziție 23.000 de metri pătrați pentru construcția a 104 locuințe modulare.
Încă o mie de persoane, care ar avea nevoie de o locuință socială, sunt înscrise pe o lungă listă de așteptare, la Primărie.