BONTON. Ian Tilling, britanicul care a fondat primul adăpost din Bucureşti destinat oamenilor străzii după 1989
Anul 1990. Pentru prima dată după aproape 50 de ani, românii şi-au recâştigat libertatea. 23 de milioane de oameni învăţau ce înseamnă democraţia şi exprimarea liberă. După o jumătate de secol de cenzură, numărul publicaţiilor a explodat. Jurnaliştii străini relatau despre situaţia din România: cozi imense, sărăcie şi foamete. Britanicul Ian Tilling a fost unul dintre străinii impresionaţi de situaţia din ţară. A hotărât să vină aici, să dea o mână de ajutor.
„Am fost unul dintre sutele care s-au urcat în maşină şi au venit aici, încercând să vedem cu ochii noştri ceea ce văzusem la televizor. Era o dorinţă generală de a ajuta. Nu am realizat în aceea perioadă că voi reveni, după o lună de lucrat aici cu câţiva copii la un spital. A fost un loc îngrozitor”, povestește acesta.
Vizita în România l-a schimbat complet pe britanic. A văzut cu ochii lui ce drame a lăsat regimul comunist.
„În mare, viaţa mea este împărţită în două segmente. Viaţa înainte să vin în România şi viaţa mea în România. Viaţa mea în UK era o viaţă normală, eram un poliţist cu o carieră frumoasă, am ieşit la pensie, aveam o familie, trăiam într-o casă normală şi aşa mai departe. Am venit în România şi a doua parte a vieţii mele a început. M-am întors în UK şi am realizat că este atât de multă culoare şi multe tonuri. Am fost la supermarket şi existau 20 de variante de mâncare de câine şi eu venisem dintr-o ţară în care nu exista carne pe rafturi. România era mai mult o ţară fără decât o ţară cu. Şi e atât de multă nedreptate”, își amintește Ian Tilling.
A simţit că este datoria lui să facă bine. A învăţat încă din adolescenţă că prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte.
„Am crescut într-o perioadă în care bunele maniere erau importante şi să ajuţi oameni era important. La vârsta de 14 ani am lucrat în spital, hrăneam oamenii în vârstă, le citeam. Aşa că asta a fost mereu în sângele meu. Trebuie să nu mai trăim pentru noi înşine şi să reîncepem să trăim pentru noi toţi. Asta e întreaga lecţie despre cum am evoluat ca o comunitate socială. Iar azi începem să ne bazăm pe din ce în ce mai puţin pe ceilalţi şi să devenim din ce în ce mai independenţi, când avem mai mulţi bani şi ne cumpărăm lucuri noi”, este de părere Ian Tilling.
Britanicul se simte acum român, este mândru de noul lui statut și promovează ori de câte ori are ocazia oraşul lui adoptiv.
La începutul anilor 90 Bucureştiul nu era deloc frumos, primitor. Ian n-a stat mult gânduri şi a deschis primul azil de noapte din Capitală: Casa Ioana. Numele ales nu este însă deloc întâmplător.
„Înainte să ajung în România am avut o altă fundaţie care ducea copii în cu boli în stadii terminale în excursii, de fapt vacanţa vieţii. Iar Johana a fost unul dintre cei 8 copii pe care i-am luat în vacanţă, avea 16 ani şi avea distrofie musculară şi alte complicaţii şi am fost cu ea când a murit, la scurt timp după excursie. Ea a avut un efect profund în viaţa mea şi modul în care privesc acum viaţa, aşa că în memoria ei am vrut să fac ceva mai mult”, a mărturisit britanicul.
Casa Ioana este pentru „mister" Tilling a două casă, un azil pentru oamenii care nu au un acoperiş deasupra capului, dar şi o şcoală unde cei fără adăpost învaţă să meargă mai departe, să-şi facă un rost.
Ian are o filosofie specială pentru cei care ajung în grija Casei Ioana. Pentru ei, el este administratorul, prietenul şi fratele cel mare.
Casa Ioana adăposteşte peste 50 de oameni ai străzii. O comunitate construită cu multă dăruire de către Ian Tilling.
Britanicul este mândru că de la an la an tot mai mulţi oameni reuşesc să plece din adăpost.
După faptă şi răsplată. Mulţi dintre oamenii pe care i-a găzduit se întorc la cămin să-i ajute pe cei care au nevoie.
„Îmi aduc aminte de un tip, Răzvan, un timp normal care a avut o cădere nervoasă şi a devenit fără adăpost şi alcoolic, dar este acum consilier psihologic şi terapeut pentru oamnenii fără adăpost. Mai vine aici şi face terapie despre dependenţă”, spune Ian.
Pentru Ian Tilling o despărţire ţine loc de „Mulţumesc". Britanicul este un om obişnuit, dar ceva îl face special: faptul că întinde o mână de ajutor oricui are nevoie. Un model pentru fiecare dintre noi, un exemplu de urmat în fiecare zi.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
