Arad: Banii obținuți prin cerșetorie vor ajunge în bugetul municipiului

Data actualizării: Data publicării:
cersetor

Banii pe care îi obțin persoanele care cerșesc la Arad se vor confisca, în urma unei decizii de miercuri a Consiliului Local. De asemenea, valoarea amenzilor pentru cerșetorie au fost triplate, potrivit Mediafax.

Miercuri, în şedinţa Consiliului Local Arad, a fost aprobată o hotărâre care prevede înăsprirea măsurilor sancționatorii împotriva persoanelor care apelează la mila publicului, respectiv triplarea cuantumului amenzilor și confiscarea sumelor rezultate din cerșetorie, bani care vor fi transformaţi în venit la bugetul local.

„Hotărârea adoptată azi prevede nu numai o majorare semnificativă a amenzilor pentru cei care sunt prinşi cerşind, dar mai mult decât atât, va da posibilitatea poliţiştilor locali împuterniciţi în acest scop să confişte banii obţinuţi de către cerşetori din această activitate. Este una din măsurile prin care încercăm să oprim acest fenomen şi cred că va da rezultate aşa cum a dat şi în alte oraşe din ţară, cum este, de exemplu, Clujul, unde o hotărâre locală similară a fost aprobată acum câţiva ani şi dă rezultate. Este modelul pe care l-am folosit şi noi în elaborarea proiectului aprobat cu unanimitate de voturi. Nu cred să avem probleme cu implementarea lui”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Pentru ca efectele acestei măsuri să se vadă cât mai repede, localnicii sunt îndemnaţi să renunțe la obiceiul de a oferi cerșetorilor sume de bani și să anunțe prezența lor pe străzile din oraș.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri