Situația drumurilor la o zi de la ridicarea codului portocaliu

Data actualizării: Data publicării:
170104__BUCURESTI_ZAPADA_06_INQUAM_Liviu_Florin_Albei

România a trecut cu greu peste al doilea episod de viscol din această iarnă. La peste 24 de ore de la expirarea codului portocaliu, autostrada A2 a fost deschisă pe toate tronsoanele. Peste 1000 de oameni blocaţi în nămeţi au fost ajutaţi de salvatorii ISU, care au intervenit la fiecare solicitare. De asemenea, au fost efectuate 3.760 intervenții medicale de către serviciile de ambulanță.

ACTUALIZARE. Se circulă pe toată Autostrada Soarelui. A fost deschis și tronsonul Fundulea – Lehliu-Gară, singurul pe care traficul rutier mai era interzis.

ACTUALIZARE: La ora 11.30, a fost redeschis tronsonul Bucureşti - Fundulea al autostrăzii A2.  De asemenea, pe tronsonul Cernavodă – Constanţa se circulă controlat, autovehiculele fiind însoţite de utilaje de deszăpezire şi de echipaje de poliţie.

În judeţul Constanţa, a fost redeschis DN3 Cobadin – Ostrov, deocamdată cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

În judeţul Olt, ceaţa reduce vizibilitatea la aproximativ 100 de metri în zona Corabia, pe DN54A Corabia - Grojdibodu şi pe DN54 Corabia - Vişina şi Corabia - Gârcov. Fenomenul mai este semnalat local în judeţul Cluj, iar pentru Sibiu, Vrancea şi Botoşani, Administaţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări nowcasting de intensificări ale vântului, zăpadă spulberată și polei. 

Polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele pregătite pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.).

De asemene, șoferii sunt rugați să ruleze cu viteză adaptată, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să folosească luminile de întâlnire (şi pe cele de ceaţă, dacă este cazul).

Situaţia este mai calmă, la această oră, când de altfel, este în vigoare, doar un cod galben de vreme deosebit de rece. Sunt minus 22 de grade Celsius la Bechet, minus 17 grade Celsius la Ploieşti, minus 16 grade Celsius la Buzău şi Bistriţa Năsăud. Este ger şi în Bucureşti, unde s-au înregistrat minus 15 grade la Băneasa.

Tot la această oră este în vigoare o informare meteorologică pentru intensificări ale vântului, zăpadă spulberată, polei, valabilă în toată ţara până vineri, la ora 10.00. 

Iarna a lovit crunt în mai multe județe din sud estul ţării. Viscolul şi-a făcut de cap mai ales în Constanţa, Tulcea, Călăraşi şi Brăila, județe în care de altfel a fost în vigoare un cod portocaliu de viscol şi ninsori. Peste 1000 de oameni au fost scoşi din maşini de salvatori. 

În Satul Lanurile, la aproximativ 30 de kilometri de Brăila, corespondentul Digi24 a transmis imagini cu case acoperite în totalitate de zăpadă. 

Chiar şi maşinile de teren au rămas împotmolite pe drumurile din Brăila. La aproximativ 50 de metri de la intrarea pe Drumul Național 21 o mașină 4x4 a rămas blocată. 

Peste noapte, medicii de la SMURD şi pompierii din Brăila au avut nevoie de o şeniletă pentru a ajunge la un adolescent de 17 ani din comuna Bărăganu, care avea febră mare. Vântul a suflat cu peste 70 de kilometri pe oră. Şenileta i-a ajutat să treacă peste troienele de un metru.

A fost prăpăd şi în Călăraşi unde a nins abundent şi a viscolit mai bine de 12 ore. Drajna a fost capăt de drum pentru şoferii prinşi de codul portocaliu pe Autostrada Soarelui.

De asemenea, 100 de oameni au rămas peste noapte în Dragalina şi au plecat abia după ce utilajele de deszăpezire le-au croit drum.

Viscolul a făcut ravagii. Postamentul de beton unde se afla bazinul de apă al comunei a fost spulberat de vânt şi aruncat la mai bine de 50 de metri distanţă, pe câmp.

„Tot aici în Brâncoveanu ne-a luat acoperişul la o clădire, o familie a rămas fără casă, la Dragalina acoperişul de la laboratorul din liceu, în proporţie de 90%, la clădirea poliţiei în proporţie de 30%. Vântul a fost foarte puternic”, a declarat primarul comunei, Marian Stanciu. 

Casele au fost îngropate în zăpadă.

Şapte judeţe din sud-estul ţării sunt fost sub cod portocaliu de ger de miercuri seară până la joi, la prânz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...