Sindicaliştii din penitenciare anunţă că au depus plângere penală împotriva ministrului Apărării, pe care îl acuză de abuz în serviciu

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Apărării Angel Tîlvăr
Ministrul Apărării Angel Tîlvăr. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Sindicatele din penitenciare anunţă că au depus plângere penală împotriva ministrului Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, pe care îl acuză de abuz în serviciu. Sindicaliştii susţin că ministrul „a încercat să muşamalizeze demisiile militarilor din Ministerul Apărării Naţionale, în contextul războiului de la graniţă” prin faptul că „în mod nelegal şi abuziv, nu a dispus comunicarea către organizaţia sindicală a informaţiilor referitoare la numărul demisiilor în perioada 2021-2022 pentru fiecare structură din minister şi unităţile militare subordonate, precum şi motivele invocate” de către militarii demisionari.

Sindicaliştii din penitenciare îl acuză pe ministrul Apărării Naţionale că a „încercat să muşamalizeze demisiile militarilor din Ministerul Apărării Naţionale, în contextul războiului de la graniţă” şi anunţă că au depus plângere penală împotriva acestuia.

„Vineri, 05.05.2023, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva ministrul Apărării Naţionale (MApN), Angel Tîlvăr, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 297 NCP, respectiv abuz în serviciu, constând în aceea că, în mod nelegal şi abuziv, nu a dispus comunicarea către organizaţia sindicală a informaţiilor referitoare la numărul demisiilor în perioada 2021-2022 pentru fiecare structură din minister şi unităţile militare subordonate, precum şi motivele invocate în demisii de către militari. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a solicitat acelaşi tip de informaţii şi altor instituţii/autorităţi de resort, care fac parte din sistemul de apărare, ordine publica şi siguranţă naţională, precum Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane (IGJJ), Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta (IGSU), Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi, cu excepţia Ministerului Apărării Naţionale (MApN), organizaţia sindicală a primit de la toate celelalte instituţii informaţiile cerute. Informaţiile solicitate erau necesare ca argument în formularea unui punct de vedere care trebuia trimis către clasa politică, în contextul modificării legii pensiilor militare”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de către FSANP.

Sindicaliştii din penitenciare arată că, în 22 martie anul acesta, Tribunalul Bucureşti a obligat Ministerul Apărării Naţionale să comunice sindicatelor din penitenciare date despre demisiile înregistrate în anii 2021 şi 2022 şi motivele invocate în demisii de către militari. 

„Instanţa de judecată a dovedit că ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, nu este capabil să apere nici măcar valorile democraţiei şi principiile statului de drept, ceea ce ridică grave semne de întrebare cu privire la capacitatea ministrului de a apăra România în cazul unui potenţial conflict militar”, transmit sindicaliştii, care consideră că prin decizia sa instanţa de judecată „a demonstrat că ministrul Angel Tîlvar a comis un abuz”.

FSANP precizează, în comunicatul dat publicităţii vineri, că solicită primului ministru Nicolae Ciucă „să se implice direct în rezolvarea problemelor care au condus la plecarea prin demisie a mii de militari din MApN şi din unităţile militare subordonate, dar şi din celelalte instituţii de forţă ale statului”.

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri