Simularea examenului de Bacalaureat 2022 începe luni cu proba la Limba şi literatura română

Data actualizării: Data publicării:
elev in sala de curs
Prima probă a simulării pentru BAC 2022, susținută luni. Foto: Getty Images

Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a de liceu susțin, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul simulării examenului de bacalaureat 2022, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Proba începe la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.

Simulare BAC 2022. Calendarul probelor

Simularea examenului de bacalaureat 2022 a început, luni, cu proba la Limba și Literatura Română. Marţi va avea loc proba obligatorie a profilului probă scrisă, iar miercuri proba la alegere a profilului şi specializării.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 31 martie probă scrisă la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afişate pe 14 aprilie.

Elevii din clasa a VIII-a de gimnaziu vor susţine simularea Evaluării Naţionale în zilele de 4 aprilie (proba scrisă la Limba şi literatura română) şi 5 aprilie (proba scrisă la Matematică). Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 6 aprilie proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afişate pe 14 aprilie.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...