Sicriul cu trupul Regelui Mihai, depus în catedrala din Lausanne

Data publicării:
sicriu

Pentru fostul suveran a început, în această seară, ultimul drum. Sicriul, acoperit de stindardul Majestăţii Sale, a fost scos din reşedinţa familiei din Aubonne și depus în catedrala ortodoxă din oraşul Lausanne.

Ceremonie tristă în Aubonne, unde sicriul cu trupul regelui Mihai a părăsit, definitiv, casa din micul oraş din Elveţia. Un sobor de preoţi a participat la ceremonia în care sicriul a fost scos din locuinţă şi urcat în automobilul mortuar, cu care a fost transportat la Laussane. În Catedrala Ortodoxă de acolo va fi săvârşită o slujbă de pomenire a suveranului României.

Sebastian Perju, trimis special Digi24 în Elveţia: În această catedrală ortodoxă din Lausane, Sf. Gherasim, se vor ţine primele slujbe publice în memoria regelui Mihai. Ele vor avea loc mâine şi marţi şi sunt aşteptaţi la ele diplomaţi români şi membri ai altor case regale. Chiar în acest loc au fost botezate două dintre fiicele Regelui Mihai, este vorba de Margareta şi Elena, iar ultima a avut aici slujba de cununie.

La slujbă vor putea participa toţi cei care l-au iubit pe rege şi locuiesc acum în Elveţia sau ţările vecine. Catedrala ortodoxă grecească din Laussane este şi locul în care a fost înmormântată regina Elena, mama regelui Mihai. A fost dorinţa regelui Mihai ca regina Elena să fie înmormântată acolo, pentru a-i fi mai uşor să meargă la mormântul ei să depună flori şi să aprindă lumânări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri