Regele Charles al III-lea, dezvăluiri într-un nou documentar. De ce i-a fost teamă la ceremonia sa de încoronare

Data publicării:
Casa regală britanică a publicat fotografiile oficiale de la încoronarea regelui Charles al III-lea și a reginei Camilla
Casa regală britanică a publicat fotografiile oficiale de la încoronarea regelui Charles al III-lea și a reginei Camilla. Foto: Profimedia Images

Regele Charles al III-lea a dezvăluit într-un documentar că i-a fost teamă, în timpul încoronării, în mai 2023, să nu se „clatine” coroana Sfântului Edward, care cântăreşte peste două kilograme, după ce i-a fost pusă pe cap.

Coroana - din aur masiv şi împodobită cu pietre semipreţioase - este una dintre capodoperele Coroanei, relatează AFP preluată de News.ro.

Ea a fost realizată în secolul al XVII-lea şi este folosită numai la încoronări.

Coroana  a fost purtată ultima oară în 1953 de către Elizabeth a II-a, mama lui Charles, care a decedat în septembrie 2022.

Charles al III-lea, în vârstă de 76 de ani, spune că este grea şi înaltă, într-un documentar care urmează să fie difuzat în Canada de sărbători. El povesteşte că s-a antrenat să o poarte înaintea încoronării.

„Există acest sentiment de uşoară anxietate, în caz că s-ar clătina”, povesteşte regele. „Trebuie să priveşti înainte”, explică el în documentarul „Coronation girls”, care spune povestea canadienelor invitate la încoronarea lui Elizabeth a II-a.

Regele povesteşte că îşi aminteşte „destul de bine” acest eveniment, deşi avea doar patru ani. „Bunica mea îmi explica lucrurile”, a declarat el.

Înainte de ceremonie, îşi aminteşte el, mama sa se antrena să poarte coroana. „Mama mea obişnuia să urce, la ora băii, purtând coroana”, a mai spus Charles al III-lea. „Este foarte important să o porţi o vreme, pentru că apoi te obişnuieşti”, adaugă el.

Documentarul urmează să fie difuzat la 26 decembrie, la WNED PBS, în Canada, iar în 2025 în alte ţări.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa