Şi totuşi, ce se întâmplă cu misteriosul convoi rusesc, lung de 64 de kilometri, care pare blocat de câteva zile la marginea Kievului

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0665539282
Imagine din satelit cu uriaşul convoi militar rus format în nordul Kievului şi care are aproape 70 de kilometri lungime. Foto: Profimedia Images

Pe data de 27 februarie 2022, în a treia zi de la debutul invaziei Ucrainei de către Rusia, au apărut primele informaţii despre „un convoi militar rusesc” care în acel moment se întindea pe 5 kilometri şi se îndrepta spre Kiev. În primele ore ale zilei de 1 martie, lungimea coloanei de vehicule militare ruse ajunsese la 27 de kilometri. În acest moment, ultimele relatări, bazate pe imaginile din satelit, vorbesc despre un convoi de aproape 70 de kilometri lungime. Pentagonul şi ministerul britanic al Apărării susţin că acest convoi „s-a împotmolit”, iar acest lucru ar putea crea multe probleme pentru armata rusă, informează CNN. În acelaşi timp, e posibil ca ruşii să se regrupeze, iar simpla lungime a acestei coloanei militare nu face decât să provoace îngrijorări şi mai mari legate de ce va urma în următoarele zile.

Primele imagini din satelit legate de misteriosul convoi de blindate şi camioane ruseşti au apărut duminică, 27 februarie, în jurul orei 10:56, ora locală, pe drumul P-02-02, lângă Ivankiv, care se află la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de Kiev. Coloana, de 5 kilometri, era compusă din camioane încărcate cu combustibil și echipamente de logistică, lângă tancuri, vehicule de infanterie și artilerie autopropulsată.

În seara zilei de luni spre marţi (28 februarie -1 martie), noi imagini din satelit arătau o coloană „uriaşă” de vehicule, care atinsese deja 27 de kilometri lungime, avansând lent spre capitala Ucrainei.

convoi rus ua 4 profimedia
28 februarie - 1 martie: Convoiul militar rusesc se întindea pe o lungime de 27 de kilometri. Foto: Profimedia

Din analiza imaginilor din satelit realizate luni, 28 februarie, respectivul convoi, format la marginea de est a aeroportului Antonov/Hostomel/Gostomel (situat la nord-vest de Kiev), conținea sute de vehicule blindate, tancuri, artilerie tractată și vehicule de sprijin logistic și se deplasa spre sud, în direcţia capitalei ucrainene.

Câteva ore mai târziu, pe 1 martie la ora 07.00 dimineaţa, convoiul se întindea pe aproximativ 64 de kilometri, fiind substanţial mai mare faţă de raportările iniţiale făcute în cursul zilei de luni, 28 februarie.

convoi rus UA 1 profimedia-0665500569
Convoiul militar rusesc format la nord de Kiev a ajuns la o lungime de circa 64 de kilometri. Foto: Profimedia Images

Posibile cauze ale blocajului: rezistenţa apărătorilor Kievului şi defecţiunile mecanice

Joi, 3 martie, ministerul britanic al Apărării a anunţat că respectiva coloană a rămas la o distanţă de 30 de kilometri de centrul Kievului şi că avansul acesteia a fost încetinit din cauza rezistenţei „acerbe” a apărătorilor ucraineni, a defecţiunior mecanice şi a blocajelor în trafic.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În plus, coloana de vehicule a înaintat extrem de puţin în ultimele trei zile.

„Împotmolirea” uriaşului convoi ar putea crea multe probleme pentru Rusia, au declarat surse militare citate de CNN.

Principala problemă pentru ruşi ar fi că un astfel de convoi reprezintă o ţintă sigură şi extrem de uşoară (sitting duck) pentru forţele ucrainene. În al doilea rând, un astfel de blocaj ar putea avea efecte nebănuite asupra moralului şi disciplinei trupelor ruse. Sursele militare au spus că militari ruşi din convoi se confruntă cu probleme legate de hrană şi aprovizionare.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că, deşi convoiul e blocat, acesta continuăsă provoace serioase motive de îngrijorare, deoarece oraşul poate fi în orice moment înconjurat, ceea ce ar face ulterior aproape imposibilă aducerea de ajutoare sau provizii pentru apărătorii Kievului. În acelaşi timp, oficialii NATO se tem că Rusia şi-a schimbat strategia şi ar putea trece la atacuri mai directe şi mai dure.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei