Românii care vin din sudul Africii vor sta în carantină. Alexandru Rafila: Să se evite deplasările în acea zonă

Data actualizării: Data publicării:
alexadru rafila si raed arafat in conferinta de presa
Alexandru Rafila și Raed Arafat - FOTO: Captură Facebook Guvern

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis sâmbătă ca românii care vin din statele din sudul Africii unde a apărut noua variantă Covid să intre în carantină. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că în continuare vaccinarea este soluția oportună pentru protecție împotriva virusului.

Călătorii români, care vin din țările africane, unde a apărut noua variantă de COVID-19, intră în carantină, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Este vorba despre persoane care vin din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe.

Alexandru Rafila a spus că OMS și Centrul European de Control al Bolilor Transmisibile au lansat o alertă în sudul Africii în 7 țări, după ce au fost izolate tulpini de îngrijorare ale virusului corona, care se pare că au mutații majore.

În acest context, a fost adoptată o hotărâre CNSU privind restricții pentru românii care vin din acele zone afectate.

"Având în vedere aceste alerte, în mod normal și România s-a adaptat măsurilor care au fost recomandate. În momentul de față a fost adoptată o hotărâre a CNSU (...), care aliniază România la măsurile care au fost deja luate în mai multe state europene, care limitează sau chiar interzic călătoriile în această zonă sau dinspre această zonă afectată. Călătorii români care vin din zonele respective, vor fi carantinați timp de 14 zile sau în prezența unui test negativ făcut la ieșirea din carantină într-un interval de 10 zile", a spus Alexandru Rafila.

La rîndul lui, Raed Arafat a precizat că se instituite obligativitatea testării la sosirea în România și în a opta zi de la sosire. La un test cu rezultat negativ, se poate ieși din carantină în a zecea zi. Dacă nu se testează în ziua a opta, cei carantinați rămân în carantină  14 zile, a explicat Raed Arafat.

"Limitați vizitele în zonele respective doar la situații extrem de esențiale", a spus Alexandru Rafila.  

Ministrul Sănătății: Vaccinarea rămâne soluția oportună

Ministrul Sănătății a mai spus că urmează să se vadă în viitor dacă eficacitatea vaccinului se păstrează în ceea ce privește acest virus și dacă evoluția bolii este modificată față de varianta standard sau față de varianta Delta.

"Trebuie să spunem foarte clar (...) că măsurile de vaccinare și cele de sănătate publică sunt recomandate cu tărie de către toate organismele internaționale și în continuare vaccinare este soluția care se consideră în acest moment că este oportună și populația ar trebui să țină cont de acest lucru pentru că această nouă tulpină nu știm încă cum va evolua, iar alte măsuri de sănătate publică, începând cu utilizarea măștii, distanțare sau evitarea aglomerațiilor rămân în vigoare", a mai spus ministrul Alexandru Rafila.

Rafila: Nicio țară nu exclude apariția de cazuri de aceste tulpini

"Ne pregătim să vedem ce se va întâmpla, nu putem exclude, nicio țară nu exclude apariția de cazuri de aceste tulpini.

INSP, prin rețeaua de laboratoare care fac secvențieri au demarata activitatea aceasta. Cazurile grave care sunt internate acum în spitale vor fi subiecți ai acestor secvențieri. Să vedem dacă sunt corelații epidemiologice dacă aceste tulpini ar putea fi prezente în România și dacă evoluția clinică a pacienților infectați diferă de alte tulpini.

Contează transmisibilitate, avem date că se transmite mai ușor, forma de manifestare a bolii și eficacitatea anticorpilor obținuți prin vaccinare.

În 3 săptămâni probabil vor apărea primele studii care vor demonstra dacă vaccinarea sau trecerea prin boală sunt afectate de noua variantă", a spus ministrul Rafila.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență

1) actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat în sensul introducerii statelor Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe în zona roșie;

2) modificarea HCNSU 43 din 01.07.2021 prin introducerea unei excepții în sensul instituirii măsurii carantinei pentru o perioadă de 14 zile, pentru toate persoanele cetățeni români, cetățeni din țările Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, care sosesc în România din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe, astfel:

a) la domiciliu sau la locația declarată, dacă există posibilitatea delimitării față de ceilalți membrii ai familiei sau față de cei cu care locuiesc;

b) în spații special destinate, puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale, conform prevederilor legale în vigoare.

3) interzicerea accesului pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizi, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sosesc din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe.

Citește și: Alexandru Rafila, despre noua tulpină sud-africană: Sunt informații că ar fi de patru ori mai transmisibilă decât Delta

Ciucă: Vom anunța măsurile pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane a SARS-CoV-2. Am luat notă de recomandările CE și OMS

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri