A încetat starea de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemia de COVID-19. CNSU a aprobat hotărârea

Data publicării:
coronvirus, imagine 3d
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Guvernul anunţă că premierul Marcel Ciolacu a convocat marţi seară, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar în şedinţă a fost aprobată hotărârea privind încetarea stării de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemia de COVID-19.

În reuniunea CNSU a fost aprobată hotărârea privind încetarea stării de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemia de COVID-19 şi aplicabilitatea art. 1 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36 din 21.07.2020”, potrivit unui comunicat al Executivului, citat de News.ro.

Guvernul precizează că CNSU a aprobat această Hotărâre luând în considerare Raportul elaborat la cea de-a cincisprezecea reuniune a Comitetului de Urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire la evoluţia bolii COVID-19, prin care s-a evidenţiat tendinţa de scădere a deceselor cauzate de COVID-19, a spitalizărilor şi a internărilor în secţiile de terapie intensivă, precum şi nivelurile ridicate ale imunităţii populaţiei la SARS-CoV-2”.

Aceste concluzii au fost coroborate cu poziţiile oficiale adoptate public de Directorul General al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit cărora COVID-19 a devenit o problemă de sănătate stabilă ce nu mai constituie o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional”, se mai arată în comunicat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri