Video&Foto Secetă în România, imagini șocante: Navigația pusă în pericol pe Dunăre. Lac cu apă potabilă aproape dispărut. Oameni revoltați cer apă

Data actualizării: Data publicării:
reporter in albia secata a dunarii
Nivelul Dunării a scăzut periculos de mult Foto: captură video Digi24

Efectele secetei sunt tot mai vizibile pe Dunăre - în mijlocul fluviului au apărut dune de nisip. Asta, după ce nivelul apei a scăzut cu peste jumătate de metru în doar o săptămână, un pericol uriaș pentru transportul fluvial. Iar previziunile nu sunt deloc îmbucurătoare. Specialiștii susțin că nivelul fluviului va continua să scadă.

Această situație apare în toiul avertismentelor ONU că o foamete catastrofală va exploda în următorii doi ani, din cauza războiului din Ucraina. Mulți ochi, inclusiv ai președintelui francez Emmanuel Macron, se îndreptaseră către Dunăre, în speranța că o parte din recoltele ucrainene vor putea să-și găsească pe aici drumul către destinatari.

Efectele secetei pe Dunăre Foto: captură video Digi24
Efectele secetei pe Dunăre Foto: captură video Digi24

Dunărea, „înghițită” de secetă la Vărăști

Din județul Călărași vin imagini dramatice. Lunca Dunării, pârjolită de canicula din ultimele săptămâni, se usucă de la zi la zi.  La Vărăști, apa fluviului s-a retras atât de mult, încât la aproape 10 metri de țărm te poți plimba liniștit, pentru că nivelul apei abia ajunge la glezne.

La Vărăști, în ultimele zile, acolo unde erau cândva apele Dunării și chiar treceau vapoare, a apărut o limbă de pământ. Din cauza debitului scăzut, navigația a devenit aproape imposibilă. Chiar și în locul cel mai adânc, apa nu depășește acum un metru.

Oamenii locului spun că văd efectiv cum vapoarele fac slalom printre dunele de nisip, existând un risc foarte mare de eșuare.

Dunărea în Călărași are un nivel mai scăzut cu 38 de centimetri decât nivelul normal, iar dacă apa ajunge să scadă la minus 50 de centimetri, autoritățile spun că vor fi probleme foarte mari.

Treci bine de Oltenița ca să ajungi în locurile unde pescarii din Călărași știu că peștele trage bine. Sau cel puțin o făcea, în anii mai puțin secetoși.

Alexandru Dinu, reporter Digi24:  „Am ajuns la malul Dunării, în drept localității Dorobanțu, la km 401, aici vedem cât de mult s a retras apa. În această zonă unde este umed s-a retras în ultimele zile câțiva metri, dar pescarii spun că în ultima perioadă apa a scăzut aproape cinci metri”.

Pescarul nea Vali și Ciprian, tânărul său barcagiu, ne-au plimbat câțiva kilometri, ca să vedem cum arată Dunărea după o jumătate de an mai secetoasă ca niciodată.

- Se vede de aici că a scăzut.

- Da, cred că vreo doi metri într-po săptămână s-a dus. Da! Așa, în lung, vreo 50 de centimetri să zic că s-a dus în jos.

Fluviul albastru devine auriu

De la înălțime, perspectiva este dramatică - apele s-au retras atât de mult, încât din aer fluviul albastru pare auriu. Pe cât de spectaculoase, pe atât de dramatice sunt însă imaginile. Din barcă, oamenii locului văd de la zi la zi cât de mult scade nivelul.

- Cât are?

- 70 de centimetri-80!

- E foarte mică!

- Da!

Alexandra Dinu, reporter Digi24: „Am mers mai bine de jumătate de kilometru, iar aici în zona aceasta apa nu măsoară nici măcar un metru. Vapoarele evită, merg pe partea cealaltă, unde oricum Dunărea este foarte mică, ajunge la 3-4 metri”.

Nici măcar bărcile pescarilor nu se mai pot aventura în unele zone. Iar barjele de marfă fac pur și simplu slalom printre dunele de nisip.

Alexandra Dinu, reporter Digi24: „Undeva acolo, în stânga, este o insulă în mijlocul apei, nu ne putem apropia, pentru că acolo apa e atât de mică, încânt riscăm să rămânem blocați cu barca”.

De sus, se vede clar că în tot mai multe zone, apa a coborât atât de mult, încât pare greu de crezut că o barjă încărcată cu tone de marfă poate să mai treacă, în siguranță, prin zonă.

Dunărea, brăzdată de dune de  nisip la Corabia

Așa arată Dunărea, în dreptul localității Corabia din județul Olt, cu dune de nisip în mijlocul apei.

 

„E prima dată când o văd la nivelul ăsta. Așa scăzută nu am văzut-o chiar niciodată”, spune un bărbat.

„Eu am văzut-o”, spune un altul, râzând. „Ar fi bine de plaje, pentru vapoare nu”, adaugă el făcând haz de necaz.

Portul pentru bărcile de agrement este impracticabil. Debitul fluviului a scăzut sub 3.000 de metri cubi pe secundă, cu peste 1.000 mai mic decât media anuală a acestei perioade.

„Este o valoare destul de mică, dar îngrijorător este faptul că nu avem semne că ar putea să mai crească. Tendința este oricum de scădere”, spune Marin Tălău, directorul administrației bazinale Jiu.

Restricții de navigație. Bacul de la Bechet ar putea fi scos din funcțiune

Și în dreptul localității Bechet, din Dolj, nivelul fluviului este vizibil scăzut. Deja au fost impuse restricții de tonaj pe Dunăre. Navele sunt obligate să scadă cantitatea încărcată în fiecare zi, în funcție de adâncimea apei.

„Navele trebuie încărcate la capacitate și nu își permite nimeni să încarce o navă numai la jumătate din capacitate și să o exporte până la Constanța”, spune Titi Ionele, proprietar de bărci.

Navigatorii susțin că de obicei Dunărea avea un nivel atât de scăzut abia la sfârșitul verii, și nu la începutul lunii iulie. În plus, dacă va continua să scadă în același ritm, bacul de la Bechet ar putea fi scos din funcțiune săptămâna viitoare.

Lacul de apă potabilă de la Hălceni a secat mai mult de jumătate: „N-avem apă nici de făcut mâncare, nici de băut”

Un lac de acumulare cu apă potabilă din județul Iași a secat în proporție de 60 la sută. De acolo se asigură apa pentru 7 comune din județ. Seceta a lăsat în urmă un peisaj dezolant.  

„Mă aflu in mijlocul lacului de acumulare Hălceni. Aici ar fi trebuit să fie apă. Sunt 400 de hectare în total, însă 60% din suprafață a secat. A rămas în urmă un peisaj arid cu pământ foarte uscat, se văd crăpături de-o palmă și inclusiv scoicile care erau pe fundul lacului”, transmite corespondentul Digi24 Ligia Pricopi.

Localnicii spun că nu a mai plouat deloc din luna mai.

„Niciodată nu a fost așa secetă ca acum ca să scadă apa. Niciodată nu a fost.  Nu știu ce-o să facem. N-avem apă nici de făcut mâncare, nici de băut, nici de nimic”, spune supărată o femeie.

„Foarte prost, nu mai este apă. La animale, în primul rând. Nu a fost așa secetă. Pământu-i uscat, uscat, cred că la un metru. Trebuie ploaie, trebuie apă serioasă”, spune un alt localnic.

„Sunt mulți consumatori, sunt 7, 8 comune. Niciodată n-am avut așa ceva. Avem fântânile, am tot anunțat lumea să nu mai ude, să facă economie. Dar dacă nu plouă, alte șanse nu avem să-și revină la normal”, a declarat Ioan Prăjanu, viceprimarul comunei Șipote.

Apa care a mai rămas s-a umplut de alge, dar au intervenit angajații de la Apele Române. Îngrijorător este că nivelul scade constant, de la o zi la alta

„În mod normal, apa ar fi trebuit să se întindă câteva sute de metri în aceasta direcție. Iar limita este stuful pe care îl vedeți în depărtare”, arată corespondentul Digi24.

„Acumularea mai are unde la 39% din capacitate cu apă. E clar o cantitate mică, în comparație cu ceea ce înseamnă acumularea Hâlceni. Mai sunt undeva la aproximativ 4 milioane de metri cubi, o cantitate suficientă pentru următoarea perioadă, însă din cauza lipsei de precipitații, dacă nu vom avea precipitații, e clar că trebuie să găsim și alte soluții”, recunoaște Bodan Cojocaru, prefectul județului Iași.

Oamenii din zonă primesc apă după program deocamdată. Pompierii sunt pregătiți să ajute, dacă va fi secetă și în perioada următoare.

Citiți și: Patriarhia le cere preoților să se roage pentru ploaie în zonele afectate de secetă

Protest din cauza lipsei de apă la robinet

Din cauza secetei, situația devine tot mai greu de suportat şi chiar tensionată pentru locuitorii unor comune din Maramureş. Oamenii sunt revoltați, au ieşit în stradă și le cer autorităților să le asigure apă.

De câteva zile, locuitorii din Cupșeni, județul Maramureș, nu au apă aproape deloc. Izvoarele și râul ce traversează satul au secat.

Situația i-a revoltat pe oamenii care au ieșit în stradă două zile la rând pentru a le cere autorităților să găsească soluții. Localnicii spun că rămân fără culturi și că sunt nevoiți să își mute animalele în locuri mai îndepărtate, unde există apă.

„Săptamana viitoare sau cel mult peste două săptămâni vor veni specialiștii ca să luăm efectiv măsurătorile ca atare. Vom demara lucrările, așa încât să mai facem o aducțiune de apă, să mai captăm un izvor, ca fieecare cetățean să aibă un minim de confort pentru traiul decent”, promite Lucia Butcure, primarul localității Cupșeni.

Motivul principal al revoltei ar fi acela că satele Cupșeni și Libotin împart aceeași rezervă de apă. Iar cei din Cupșeni îi acuză pe cei din Libotin că fac risipă.

„Normal că ei sunt mai jos, la ei e apă, dar în varful Podereiului nu e apă, cred, de o lună de zile”, spune o femeie.

„Adică de acolo vine apa, de acolo vine apa și cum pot să spună că nu au apă?” vine replica revoltată a unei femei din Libotin.

În tot acest timp, oamenii așteaptă ploile care să le asigure măcar un minimum necesar pentru animale. Legumele din grădină sunt deja compromise. „Vai, n-au văzut apa! Toate ni s-au uscat!” spune o bătrână.

Citiți și: ANAR: Seceta afectează orașele mici și mediul rural. Marile orașe momentan au suficientă apă

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri