Scandal pentru statuia de 1 milion de euro a lui Mihai Viteazul, în Zalău. "Mai bine facem o parcare"

Data actualizării: Data publicării:
statuie mihai viteazul
Statuie a lui Mihai Viteazul. Foto: Inquam Photos

Un proiect de hotărâre ce prevede aprobarea documentaţiei pentru realizarea şi amplasarea unei statui a lui Mihai Viteazul în Zalău, în cadrul unui proiect de circa un milion de euro, a iscat controverse, joi, în cadrul şedinţei Consiliului Local. Viceprimarul Teodor Bălăjel a precizat că pentru această statuie există deja autorizaţia de construcţie şi, dacă proiectul va fi aprobat, ordinul de începere a lucrărilor ar urma să fie dat în luna martie. Alin Guler, consilier USR și profesor de istorie, a comentat, la rândul său, că ar fi fost probabil mai utilă şi mai rentabilă realizarea unei parcări supraetajate, pentru care există deja un proiect, decât o statuie a lui Mihai Viteazul.

"Un voievod român, care a reuşit pentru prima dată să unească naţia aceasta şi pe toţi românii, un voievod român care a inoculat în mentalitatea şi mintea românilor că pot fi uniţi şi că uniţi vor fi mai puternici, eu cred că merită un monument în oricare oraş din ţara asta, cu atât mai mult în Zalău - ultima bătălie a fost în apropierea Zalăului, aşa cum bine ştiţi - unde există un bulevard cu numele voievodului de care vorbeam", a adăugat primarul Ionel Ciunt.

Argumentele primarului au fost însă, din nou, combătute de Alin Guler.

"La momentul 1600 - 1601 nu exista ideea de naţiune, de popor. Această teză, cum că Mihai Viteazul a făcut prima unire, a fost inoculată în istoriografia românească în perioada comunistă, tocmai pentru a glorifica trecutul, la fel cum şi dacii au fost cei mai grozavi din toată antichitatea. Tot în această notă, Mihai Viteazul este cel care, pentru a-şi susţine campaniile militare de cucerire a Transilvaniei şi Moldovei, pentru a le aduce în frontul anti-otoman, i-a legat pe ţăranii din Ţara Românească de glie, adică le-a interzis să se mute de pe un domeniu pe altul, pentru a asigura o stabilitate în ceea ce priveşte taxele şi impozitele pe care boierii fideli lui şi care au acceptat să meargă cu el în această campanie să le aibă asigurate. (...) Nu a fost o unire, a fost o cucerire", a menţionat profesorul de istorie.

Un alt contestatar al investiţiei a fost consilierul liberal Mihai Crişan, care a opinat că înainte de realizarea acestei statui ar fi trebuit consultată populaţia oraşului.

În acelaşi context, consilierul USR Gabriela Olaru subliniat faptul că se doreşte realizarea de monumente de artă în oraş, dar că în actualul context economic nu este oportună alocarea unui milion de euro pentru o statuie.

În finalul discuţiilor, viceprimarul Teodor Bălăjel a punctat faptul că această investiţie va transforma zona unde va fi amplasată statuia într-un reper de maximă importanţă şi apreciere din partea cetăţenilor.

"Mai uşor a câştigat Mihai Viteazul bătălia de la Guruslău, decât am promovat noi, după 300 de ani, proiectul", a conchis viceprimarul Zalăului.

Proiectul a fost în cele din urmă aprobat, cu 11 voturi pentru, cinci abţineri şi patru voturi împotrivă.

Devizul general aprobat joi prevede o valoare totală a lucrărilor, care prevăd realizarea statuii, a soclului şi amenajarea zonei, estimată la 5,158 milioane de lei. 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri