Satul din Transilvania propus pentru lista UNESCO

Data publicării:
satul rimetea

Se spune că este unul dintre cele mai frumoase sate din Transilvania. Arhitectura celor 300 de case ce stau de o parte şi de alta a uliţelor pietruite și peisajul de poveste i-au dus faima peste munții care îl înconjoară. Turiştii care ajung în satul Rimetea din judeţul Alba au senzaţia unei călătorii în timp. Casele sunt perfect conservate şi arată ca acum câteva sute de ani. Satul, singurul din România care a primit distincţia Europa Nostra pentru conservarea patrimoniului, a fost propus pentru a fi inclus pe lista UNESCO.

Rimetea. Un loc ascuns parcă de Munţii Trascăului, un sat cu 500 de suflete, neatins de modernitate şi unde abia există semnal la telefonul mobil. Istoria locului începe în urmă cu mai bine de opt secole.

„Localitatea noastră are datări din anii 1200 deja și aici au locuit, deci au fost aduşi secui în vremea invaziei tătarilor, și din secolul al XIV- lea a început să se extragă fier. Erau niște oameni foarte prosperi, foarte înstăriți față de ceilalți oameni care erau iobagi în satele care ne înconjoară și această prosperitate se vede inclusiv în construcția caselor”, a explicat muzeograful Lassel Agneta.

În urmă cu 150 de ani, Rimetea a fost în pericol să dispară. Un incendiu puternic a distrus multe case.

Casele sunt mândria locului, de aceea, în 1996, în Rimetea a început un program de protejare a patrimoniului arhitectural. Pentru că satul era vizitat de mulţi turişti unguri şi era promovat în Ungaria, Consiliul Local al Sectorului V din Budapesta a adoptat localitatea din Transilvania pentru a putea începe un proces amplu de întreținere.

Proprietarii caselor istorice primesc fonduri pentru reabilitarea lor. Începe atunci o acțiune comună de restaurare a fațadelor care sunt vopsite în alb, iar obloanele într-un verde crud. În urmatorii zece ani 140 de case vor fi reabilitate.

Cele mai frumoase case se află pe Şirul de Sus. Aşa îi spun localnicii străzii aflate în partea de nord a pieţei centrale. Aici locuiau în secolul al XIX-lea negustorii de fier şi proprietarii de forje, iar casele par trase la indigo.

Majoritatea sunt la fel. Camerele sunt tip vagon toate și zidurile sunt late, din piatră, 80-90 de centimetri sunt și de aceea țin așa de mult”, a explicat Aurelia Șimon, localnică.

Aceste case sunt construite toate în anii 1800 și sunt niște case masive din piatra Fațada caselor nu se poate modifica deci trebuie să se mențină în starea lor actuală”, a spus muzeograful Lassel Agneta.

Populația de astăzi a localității este formată din secui și sași. Farmecul zonei şi tradiţiile localnicilor aduc în fiecare an peste 20 de mii de turişti în satul de la poalele Trascăului. În 2012, Rimetea a fost propus de Ministerul Culturii pentru a intra pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

„E a doua oară când venim aici şi vrem să încercăm din nou pentru că a fost foarte frumos prima dată, dar n-am putut ajunge în vârf.”

„Eu sunt din Franţa şi am venit aici să lucrez în Parcul Naţional. E un loc foarte frumos şi e minunat să vezi oameni în grădină şi care locuiesc aici în mod tradiţional. E foarte frumos, totul natural şi munţii sunt superbi.”

Cine ajunge la Rimetea nu admiră doar casele tradiționale, ci și împrejurimile. Unul dintre obiectivele pe care niciun vizitator nu îl ratează este o cetate aflată la doar cinci kilometri distanță, o construcţie cu rol strategic.

Satul Rimetea este vegheat și astăzi de Cetatea Colțești. Aceasta a fost ridicată în urmă cu peste 700 de ani de vice-voievodul Ardealului pentru a apăra întreaga zonă

Localitatea este atât de mică încât reprezintă mai puțin de 1% din suprafaţa judeţului Alba.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri