Testarea pacienților suspecți de COVID-19 ar putea fi făcută și în cabinetele medicilor de familie

Data publicării:
Teste PCR
Testarea pacienților suspecți de COVID-19 ar putea fi făcută și în cabinetele medicilor de familie. Foto: Profimedia Images

Ministerul Sănătății a anunțat vineri că va crește capacitatea de testare pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, prin dezvoltarea serviciilor în regim ambulatoriu.

Ministrul Alexandru Rafila a avut vineri o primă întâlnire cu reprezentanții societăților profesionale ale medicilor de familie pentru identificarea soluțiilor privind testarea în cabinetele de medicină primară.

„Una dintre principalele urgențe în acest moment este să dezvoltăm capacitatea de testare la medicul de familie pentru pacienții potențial infectați COVID-19, evaluarea în ambulatoriu, precum și tratamentul în regim ambulatoriu al acestor pacienți. A fost o discuție care conturează o rezolvare rapidă a acestei probleme”, a declarat ministrul Sănătății la finalul întâlnirii.

În timpul discuțiilor s-a decis ca, în perioada următoare, direcțiile de sănătate publică să evalueze posibilitățile de testare la nivelul cabinetelor medicilor de familie, potrivit Mediafax.

S-a mai convenit un pachet de testare care să fie asigurat din fonduri publice, astfel încât testarea în cabinetul medicului de familie să fie gratuită pentru cetățeni.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...