Societatea de Transport București (STB) începe, de vineri, să distribuie măști medicale către călători, pentru a diminua efectele răspândirii virusului gripal în mijloacele de transport în comun din București, anunță instituția într-un comunicat.
„Până în prezent, 2.332 de cazuri de gripă sezonieră au fost confirmate la cabinetele de medicină școlară din instituțiile de învățământ de stat din Capitală, cabinete ce fac parte din rețeaua coordonată prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București. La acest număr se adaugă elevii din învățământul privat și pacienții care au mers la medicii de familie, date care nu sunt raportate către Primăria Capitalei”, conform STB.
Astfel, în prima zi vor fi disponibile circa 100.000 de măști, care vor fi distribuite la cerere călătorilor prin intermediul celor 220 de centre de vânzare, celor 300 de controlori și al conducătorilor de vehicule.
La centrul de vânzare de la terminalul Sosiri al Aeroporului Internațional „Henri Coandă” sunt disponibile cele mai multe măști medicale, acesta fiind un important punct de intrare în București al cetățenilor străini, precizează Societatea.
În funcție de necesități, STB SA va suplimenta în perioada următoare cantitatea de măști pentru distribuirea către călători.
Pentru protejarea celor din jur, STB SA le recomandă călătorilor care prezintă simptome de gripă să solicite măști de protecție de la centrele de vânzare, de la conducătorii de vehicule sau de la echipele de control și să aibă în vedere faptul că, potrivit instrucțiunilor de utilizare, acestea trebuie îndepărtate atunci când se umezesc și nu mai asigură protecție.
Editor web: Liviu Cojan