Două linii de transport public vor fi înfiinţate în Bucureşti cu ocazia concertelor Coldplay de la Arena Naţională

Data actualizării: Data publicării:
autobuze stb in garaj
Două linii de transport public vor fi înfiinţate în Bucureşti cu ocazia concertelor Colpdplay. Foto: PMB

Două linii de transport public vor fi înfiinţate în Bucureşti cu ocazia concertelor Colpdplay de la Arena Naţională, în zilele de 12 şi 13 iunie, anunţă Primăria Capitalei.

În cele două zile, ȋn intervalele orare 16.00-20.30, şi 22.45-00.30, vor fi înfiinţate două linii de transport şi suplimentate alte două.

Cele două concerte de la Bucureşti, organizate de Emagic, au bătut toate recordurile, marcând cel mai rapid sell-out pentru un spectacol de stadion din istoria muzicii live din România.

Înfiinţarea liniei 700 cu autobuze electrice - aceasta va funcţiona la un interval de succedare de circa 10 minute, ȋn ambele sensuri, ȋntre Piaţa Unirii şi Arena Naţională pe traseul: Piaţa Unirii, Bd. Unirii, Piaţa Alba Iulia, Bd. Decebal, Şos. Mihai Bravu, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pierre de Coubertin.

Ultima plecare de la Piaţa Unirii către Arena Naţională va fi la ora 20:30, iar ultima plecare de la Arena Naţională către Piaţa Unirii va fi la ora 00:30.

Autobuzele vor efectua opriri ȋn staţiile: „Bd. I. C. Brătianu” (ȋn ambele sensuri), situate pe Bd. Unirii ȋn zona magazinului Unirea Shopping Center, respectiv „Piaţa Unirii 4”, „Piaţa Unirii 1” şi „Piaţa Unirii 2”, amplasate ȋn Piaţa Unirii, precum şi la Arena Naţională pe Bd. Pierre de Coubertin.

Înfiinţarea liniei 87 cu troleibuze cu autonomie - aceasta va funcţiona (comun cu linia 86), la un interval de succedare de circa 10 minute, ȋn ambele sensuri, ȋntre Piaţa Romană şi Arena Naţională pe traseul: Piaţa Romană, Bd. Dacia, Str. Traian, Str. Iancu Cavaler de Flondor, Bd. Pache Protopopescu, Str. Matei Voievod, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pierre de Coubertin.

Ultima plecare de la Piaţa Romană către Arena Naţională va fi la ora 20.30, iar ultima plecare de la Arena Naţională către Piaţa Romană va fi la ora 00.30.

Troleibuzele vor efectua opriri ȋn staţiile: „Piaţa Romană” (din rondul Piaţa Romană), respectiv la Arena Naţională pe Bd. Pierre de Coubertin.

Suplimentarea parcului circulant pe linia 90 cu troleibuze cu autonomie - aceasta va funcţiona după amiază la un interval de succedare de circa 10 minute.

Ultima plecare de la Semănătoarea către Arena Naţională va fi la ora 20.30, iar ultima plecare de la Arena Naţională către Semănătoarea va fi la ora 00.30.

Suplimentarea parcului circulant pe liniile de noapte N1 şi N10 care vor fi dotate cu autobuze hibrid - acestea vor funcţiona ȋn intervalul orar 22:30÷00:30 la un interval de succedare de circa 10 minute. La afluire transportul spectatorilor va fi asigurat pe inelul median (Şos. Mihai Bravu) de tramvaiele liniilor 1 şi 10 care sunt programate să funcţioneze la un interval de 6-8 min.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri