Exclusiv Șeful ATI de la Spitalul Județean Neamț: „Focul s-a propagat cu o viteză incredibilă”

Carla Tănasie Data actualizării: Data publicării:
Incendiu în secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț
Incendiu în secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț Foto: Exploziv TV

Șeful secției de Terapie intensivă de la Spitalul Județean Neamț, Liviu Ungureanu, a povestit pentru Digi24 filmul tragediei. El crede că incendiul a pornit de la un injectomat, iar flacăra a ajuns apoi pe combinezonul unei asistente și de acolo pe paturi. Au intervenit cadrele medicale cu extinctoarele din secție, dar flăcările erau mult prea puternice.

Liviu Ungureanu, șef ATI Spitalul Județean Piatra Neamț:  Ne-am ocupat în primul rând, când am ajuns și am văzut ce era acolo - deja erau în curs de transfer al pacienților din celălalt salon în UPU, fiindcă se oprise și oxigenul când s-a observat ce s-a întâmplat - și atunci i-am dus repede pe toți în UPU, după care ne-am dus la colegul, în alt sector din UPU. Am încercat să-l stabilizăm până a plecat la Iași, după ce, un pic, într-un moment, mă rog, să zic de acalmie, l-am întrebat și pe el, am întrebat și asistentele: nu era, nu e o succesiune clară, cine...oricum, reiese că cele două asistente erau în acel moment, era ora 6:40,  cred, eu am primit primul telefon la 6:50, cele două asistente erau în salon, iar colegul se pregătea și el să intre, n-am înțeles dacă să intubeze pe cineva sau să pună cu cateter central. Atunci a izbucnit, se pare de la un injectomat, s-a extins rapid la costumele de protecție, protecție pentru virus, nu pentru foc, ale personalului, ale asistentei și de acolo, în foarte scurt timp, s-a propagat cu o viteză incredibilă. Celălalt medic de gardă a intrat prima dată să scoată pe cineva, dar i s-a făcut rău, asfixie, sufocare, a ieșit din nou și au intrat pe rând, 4 extinctoare au folosit, dar fără niciun succes.

„Fum, întuneric, greu de respirat”. Au fost folosite 4 extinctoare

Carla Tănasie, jurnalist Digi24: Deci existau aceste extinctoare și au fost folosite?

Liviu Ungureanu: Bineînțeles, cum să nu existe, le-am folosit pe cele 3 ale noastre și am mai luat, din Chirurgie sau de la sala de operații, nu știu, încă unul, dar n-au putut, practic, era generalizat. Au ieșit asistentele, probabil Cătălin, medicul, a rămas în urmă și de-aia a fost ars mai mult. A încercat să stingă flăcările cât mai repede. Între timp, au venit pompierii și cam atât pot să vă spun.

Carla Tănasie: Au încercat să scoată și pacienții din salon? 

Liviu Ungureanu: Au încercat, dar n-au reușit, fum, întuneric, greu de respirat și prin măștile astea, dar și în general în fum. Și, practic, și cu extinctoarele au acționat dincolo de ușă, până la primele paturi, erau 4 pe o parte, 4 pe cealaltă, n-au putut să intre mai în profunzime și dacă intrau, cred că rămâneau acolo.

Incendiul ar fi pornit de la un injectomat

Carla Tănasie: Incendiul a pornit de la acel injectomat?

Liviu Ungureanu: Așa se pare, deși nu se știe 100%, dar o să lămurească ancheta.

Carla Tănasie: Și flacăra, de acolo, a ajuns pe echipementul unei asistente?

Liviu Ungureanu: Da, de acolo, mai departe pe pat, dar a fost așa rapid, monitor... Și bineînțeles aveam și o concentrație mare de oxigen de la atâta oxigeno-terapie.

De ce s-a mutat secția de la etajul 3 la etajul 2

Carla Tănasie: Se discută de aseară că această secție de terapie intensivă a fost mutată de la etajul 3 la etajul 2. Cum s-a întâmplat?

Liviu Ungureanu: Secția noastră dintotdeauna este la etajul 2. Nu aveam circuite în primăvară și atunci, când au început să apară cazurile și n-au mai fost admise la Iași, în 2-3 zile a trebuit să găsim o soluție. Aveam două alternative, fie să ne extindem către Chirurgie-bloc operator, sau etajul 3, spre Neurochirugie.  Am ales a doua variantă din mai multe motive. Totul a funcționat perfect până când a început să crească numărul de paturi. În momentul în care am ajuns la capacitate maximă, sus, a trebuit să ne gândim dacă nu cumva nu e mai bine să revenim jos, la noi, unde aveam mai grupate paturile, 8 și 8, și foloseam mai eficient și resursa umană, și cea tehnică.

Carla Tănasie: Era pregătită această secție în care v-ați mutat pentru un consum atât de ridicat de oxigen, mă refer la instalația electrică...

Liviu Ungureanu: Era mult mai pregătită decât secția de sus, pentru că secția de sus am amenajat-o în primăvară într-un ritm intens. Noi consideram o îmbunătățire a calității actului medical, din păcate s-a întâmplat această nenorocire.

„Am fost instruiți să folosim extinctorul”

Carla Tănasie: Personalul era instruit pentru a interveni în astfel de situații? 

Liviu Ungureanu: Am fost instruiți să folosim extinctorul și mai departe nu știu, cu hidrantul și...deja...  până vin pompierii, pui mâna pe extinctor, dar asta e valabil pentru un incendiu limitat, localizat...Dar aici s-a propagat în tot salonul ,de la un moment dat, nu știu exact de când, s-a propagat în tot salonul, peste tot, deci, practic, nu aveai ce să faci.

Carla Tănasie: Acestă instruire când a avut loc ultima dată?

Liviu Ungureanu: Se face anual, n-aș putea să vă spun acum.

Carla Tănasie: Cine era la momentul incendiului în salon? Câte asistente?

Liviu Ungureanu: Două asistente și medicul, Cătălin, care tocmai se pregătea să facă o manevră.

Carla Tănasie: Dar a fost anunțat de asistente că acolo a luat foc?

Liviu Ungureanu: Nu. Asistentele erau înăuntru, cred el tocmai voia să intre și el și a văzut ce se întâmplă, le-a spus să iasă afară, el a încercat să stingă acolo, la pat, unde a izbucnit și bineînțeles, i-a luat și lui foc combinezonul. De afară s-a văzut, de la oxigen, a oprit oxigenul. Au ajuns până în baia de alături unde au stins cu apă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România unde ninsorile vor ține aproape toată luna ianuarie. Noua prognoză EaseWeather
Digi FM
Motivul pentru care un român care a muncit șapte ani în Germania a decis să revină în țară: „Te pun să...
Pro FM
Răsturnare de situație. Ce a spus Chris Martin despre Dakota Johnson, după luni de zile în care s-a spus că...
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Lovitura care dovedește că serviciile secrete ucrainene sunt mai bune decât ale lui Putin
Newsweek
Pensia NU mai crește în ianuarie. Data indexării va fi modificată. Câți bani pierd pensionarii?
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Val de reacții după ce Ryan Reynolds a susținut că el și soția sa au făcut parte din „clasa muncitoare”: „Nu...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...