Liftiera de la Spitalul Județean de Urgență Craiova le-a spus șefilor săi, după ce conducerea instituției medicale a declanșat o anchetă internă, că nu intenționa să primească nimic din darurile pentru copiii bolnavi de cancer și că totul a fost „o glumă”.
Managerul Spitalului de Urgență din Craiova a declarat că femeia nu a negat ce a relatat pe Facebook un bărbat care le-a dus mai multe pungi cu cadouri copiilor bolnavi. În schimb, liftiera a susținut că a făcut o glumă și că oricum nu ar fi primit darurile, dacă i s-ar fi oferit.
Angajatul Ford care a relatat incidentul pe Facebook este așteptat la spital, pentru a depune oficial o sesizare legată de acest incident, a mai spus managerul.
"Doamna nu este la serviciu, am discutat cu dumneai în această dimineaţă. A spus că a fost o glumă, că nu lua dacă îi dădeau ceva. Este varianta dânsei. Eu am discutat astăzi cu şefa de personal de la Ford şi am rugat-o să mă ajute să iau legătura cu domnul inginer care a scris pe Facebook întreaga poveste. Îl aştept în cursul acestei zile să vină la spital să facă o sesizare oficială", a declarat dr. Eugen Georgescu, managerul Spitalului de Urgenţă din Craiova. Dr. Georgescu a precizat că a a declanşat o anchetă internă, iar cazul urmează să fie analizat în Comisia de disciplină, scrie Adevărul.ro.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, marți, la Iași, că liftierii din spitale au salarii cuprinse între 1.800 și 2.200 de lei, precizând că este de competența conducerii spitalului să ancheteze incidentul și să ia măsuri, dacă acestea se impun.