Pacientă arsă în spital. Oficial din MS: Mircea Beuran a semnat protocolul operator. Medicul spunea că nu era în sală

Data actualizării: Data publicării:
chirurgi sala de operatie - GettyImages - 10 iulie 2015
Foto: GettyImages

Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, cel care se ocupă de verificările la Spitalul Floreasca, spune că chirurgul Mircea Beuran a semnat protocolul operator al intervenției în care o pacientă de 66 de ani, bolnavă de cancer, a luat foc pe masa de operație din cauza unor manevre greșite. Medicul declarase pentru Digi24 că nu a fost în sala de operație când s-a petrecut gravul incident. Pacienta are arsuri pe 40% din corp, iar starea ei este gravă.

„Au fost făcute primele verificări ieri după-amiază de către 2 inspectori de la Inspecția Sanitară de stat, cărora li s-au pus la dispoziție documente medicale relevante în legătură cu acest caz nefericit. Am studiat aceste documente, am înțeles despre ce este vorba, urmând ca săptămâna viitoare să fie trimis Corpul de control al ministrului la Spitalul Floreasca pentru a avea discuții cu echipa care a operat pacienta”, a spus Horațiu Moldovan la Digi24.

El a confirmat declarațiile parlamentarului USR Emanuel Ungureanu, cel care a dezvăluit cazul, că Inspecția de Stat nu a stat de vorbă nici cu Mircea Beuran, nici cu ceilalți medici aflați în sala de operație.

„Nu avem o declarație din partea lui Mircea Beuran, e posibil ca el să nu fi fost disponibil pentru a discuta cu inspectorii respectivi. Sunt convins că va veni cu precizări la momentul oportun. Spitalul Floreasca are mulți pacienți, mulți doctori, e posibil ca în momentul în care au fost inspectorii să nu fi reușit să-i întâlnească, însă acest lucru va fi reglat săptămâna viitoare, când se vor lua declarații de la absolut toți cei care au participat la această intervenție”, a spus el.

Întrebat despre declarația lui Beuran, că nu a fost în sala de operație în 22 decembrie, când s-a petrecut incidentul, Moldovan a spus: „Nu pot să spun decât ceea ce constat din documentele oficiale care îmi sunt puse la dispoziție. Profesorul Mircea Beuran semnează protocolul operator al acestei intervenții. Eu nu am fost în sală în momentul în care s-a produs incidentul, dar am protocolul operator a intervenției consemnat, foaia de observație, care este semnat de profesorul Mircea Beuran”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri