Caz cu multe semne de întrebare la Suceava, unde un pacient supraponderal este plimbat de aproape o săptămână dintr-un spital în altul. De cinci ori a intervenit până acum ambulanţa să-l aducă pe pacient în grija medicilor. Starea bărbatului se agravează de la o zi la alta.
Bărbatul suferă de obezitate morbidă și de afecțiuni cardiace. A fost, de asemenea, diagnosticat cu ulcer varicos.
El a chemat prima dată ambulanța, luni, deoarece avea dureri abdominale severe. De la Spitalul din Fălticeni a fost diagnosticat cu hernie ombilicală și trimis la Spitalul din Suceava. Acolo i s-a pus diagnosticul de ulcer varicos și trimis înapoi la Spitalul din Fălticeni.
Acum au cerut, din nou, ajutorul ambulanței speciale pentru a-l transporta la Spitalul din Suceava, deoarece starea bărbatului nu se ameliorează.
La Direcția de Sănătate Publică din Suceava a fost deschisă o anchetă, pentru a vedea de ce bărbatul a tot fost plimbat de la un spital la altul în ultimele cinci zile.
De asemenea, o anchetă a fost deschisă și la Spitalul din Fălticeni și la cel din Suceava.