Spitalele din România sunt niște ziduri vechi, văruite pentru a lua ochii pacienților, dar în realitate, un adevărat pericol pentru bolnavi și personalul medical, pentru că la un cutremur s-ar face una cu pământul. Managerii se străduiesc să le facă funcționale și să corespundă normelor actuale, dar este foarte greu, pentru că au fost construite în urmă cu zeci de ani, după tiparele de atunci. Sunt însă și spitale în care, dacă ajungi, deși n-ar fi de dorit, te izbești de realitate: mizerie, ziduri nevăruite, mobilier vechi. Infrastructura sistemului de sănătate este subiectului unui nou episod al campaniei Digi24 „Pacient în România”.
În România sunt peste 500 de spitale, dintre care 300 sunt de stat. Toate sunt construite după norme vechi, care nu mai corespund . Una dintre marile probleme ale spitalelor din Capitală, de exemplu, este că nu au spații suficiente pentru a primi toți bolnavii.
„Noi nu avem locuri pentru ce adresabilitate avem. Noi tratăm cu mult mai mulţi pacienţi decât ar trebui, pentru că din nefericire suntem un spital care nu are unde trimite pacienţii, pe motiv că dacă noi nu-l primim, nu i se oferă nicio şansă. Deci, lucrurile sunt destul de grave din acest punct de vedere”, spune Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni.
„În clipa de față eu pot să izolez trei bolnavi și asta cu prețul închiderii unor saloane, lucru care nu e în regulă. Suprafața destinată acestor pacienți este de trei ori mai mică decât suprafață recomandată în normele internaționale. Spitalul a fost proiectat în anii 60, la mijlocul anilor 60, s-a încheiat construcția lui. În niciun caz el nu a fost proiectat pentru o activitate chirurgicală. Astfel încât, de la bun început, de când chirurgia cardiacă s-a înființat în acest spital, la sfârșitul anilor 60. Lupta continuă a fost pentru a asigura circuite și spații destinate și civilizate. Gândiți-vă că un spital foarte bine construit în anii 70, cu 1000 de paturi, în România nu avea spațiu destinat pentru computer tomograf, pentru PET, pentru RMN. Nu e greșeala arhitecților, pe vremea aceea nu existau asemenea aparate. Nu mai vorbim de alte tehnologii care s-au dezvoltate și care sunt la patul bolnavului, cum sunt secțiile de terapie intensivă”, spune Șeban Bubenek, managerul Institutului C.C. Iliescu.
Institutul Clinic Fundeni și Institutul de Boli Cardiovascular „C.C. Iliescu” sunt de multe ori salvarea pacienților în stare foarte gravă din toată țara. Zidurile văruite nu te duc cu gândul că aceste spitale trebuie chiar ele salvate.
Urmăriți în materialul video de mai sus alte declarații ale managerilor, precum și imagini filmate de pacienți în diverse spitale.