Situație critică în spitale din cauza lipsei banilor. Medic: Ne trezim că nu avem perfuzoare, că nu avem anumite medicamente

Carla Tănasie Data publicării:
medic pe holul unui spital
Spitalele pot rămâne oricând fără medicamente, gaz și lumină, pentru că nu mai au bani să achite furnizorii.

Mari spitale din România sunt o bombă cu ceas. Pot rămâne oricând fără medicamente, gaz și lumină, pentru că nu mai au bani să achite furnizorii. Cu facturi restante din 2023, spitalele au primit și mai puțini bani la începutul anului. Unele au deja conturile blocate, iar medicii avertizează că dacă nu vor fi luate urgent măsuri de finanțare, situația va exploda în faţa pacienţilor şi a guvernanţilor, care se fac că nu văd problema, deşi sunt informaţi oficial. Azi, la „Pacient în România”, vedeți situaţia a trei spitale mari din ţara noastră, situaţie care poate fi replicată de sute de ori.

Pacienți:
- Au intrat în perioada de alegeri și cred că asta e cauza. Îi interesează alegerile și sunt dispersați de viața de zi cu zi.
- E viața omului, dar dacă nu sunt medicamente, bani nu sunt...

Prof. dr. Dorel Săndesc: Acești oameni sunt oamenii cei mai vulnerabili dintre concetățenii noștri. Oamenii care suferă, oamenii care au dureri, oamenii care au sănătatea sau viața în pericol. Dacă lor nu le dăm atenție, înseamnă că totul este ipocrizie.

În timp ce alte state europene își tratează bolnavii cu terapii de ultimă generație, România taie din fondurile și așa insuficiente. În acest moment, situația în multe spitale este critică. Și nu vorbim doar de cele mici. Unități medicale de prestigiu sunt la limita supravieţuirii, iar cei care decontează neputința statului sunt pacienții.

Conf. dr. Irina Strambu, medic pneumolog: Am redus perfuziile din secție, am zis ce se poate trata, pe cale orală... ținem pacienții internați mai mult timp pe un pat, până reușim să facem tot ce trebuie. Ne trezim că nu avem perfuzoare, că nu avem anumite medicamente.

Beatrice Mahler, manager Institutul „Marius Nasta”: A fost situație în care am încercat să discutăm cu furnizorii să ne trimită totuși medicamente, pentru că vom face plățile, mergem pe buna credință și pe înțelegere. Primim periodic telefon, dacă nu plătim „până în data de” ne opresc lumina. Dacă nu plătim „până în data de” opresc gazul... Este o luptă pentru supraviețuire în fiecare zi în spital.

S-a ajuns în situația în care se face economie inclusiv la hârtia pentru biletele de externare şi scrisorile medicale, fără de care bolnavul nu poate pleca din spital.

Medic: Astea sunt biletul de ieșire care este scris mic de tot, ca să fie doar trei pagini, și scrisoarea medicală care, același lucru, și ea tot așa, trei pagini, a scris mic, mic, mic, mic ca să facem economie. Am cumpărat hârtie de imprimantă, nu e mare lucru, dar am cumpărat. Colega mea a cumpărat perfuzoare.

Institutul Marius Nasta are în prezent datorii către furnizori de 6 milioane de lei.

Beatrice Mahler, manager Institutul „Marius Nasta”: Suntem în iminență să închidem din anumite sectoare, dacă nu avem bani ca să plătim.

Alte spitale au deja conturile blocate din cauza restanţelor de plată. Este cazul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara, care are datorii de peste 5 milioane de lei.

Prof. dr. Cristi Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara: Trezoreria ne-a pus blocaj pe conturi și putem să achităm doar salariile. Înseamnă blocarea plăților către furnizor.

S-a ajuns aici deoarece Casa Naţională de Sănătate a dat la începutul anului mai puţini bani spitalelor cu 12%, spun managerii, în condițiile în care nu decontase integral nici facturile de anul trecut. Iar peste toate această situația s-a suprapus și ordonanţa de reducere a cheltuielilor. Ca să înțelegem mai bine decalajul între cât cheltuiesc spitalele și cât decontează Casa de Asigurări, iată doar câteva exemple.

Prof. dr. Cristi Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara: Dacă vorbim de o pneumonie, de exemplu, cu pseodomonas, de la Casa de Asigurări primim undeva la 3.000 RON, pe când noi cheltuim undeva la 15.000 RON, dacă vorbim de pleurezie, de la Casa de Asigurări primim undeva la 3.600 lei și noi cheltuim undeva la 16.000 lei. Dacă vorbim de BPOC, care este ca mortalitate pe locul trei în lume, de la Casă primim undeva la 2.026 RON, iar noi cheltuim 7.400 RON.

Vasilica Badea, director financiar Institutul „Marius Nasta”: Banii de la Casă vin foarte greu. noi facem serviciile, și banii vin după 3 luni. N-avem cum să supraviețuim în condițiile astea.

Mai mult, Casa Naţională de Sănătate a făcut contracte cu spitalele până în iunie, pentru că doar până atunci sunt fonduri, dar nici măcar pentru această perioadă, banii nu au fost virați. Instituția de care depind financiar spitalele a schimbat în ultimul an 3 președinți. Actuala conducere spune că va face o evaluare a cheltuielilor pentru a vedea de unde mai poate face rost de bani.

De la Ministerului Sănătății până la premier, toți au fost informați că spitalele au ajuns la fundul sacului.

Beatrice Mahler, manager Institututul „Marius Nasta”: Am trimis o adresă și Ministerului Sănătății spre informare, pentru că relația financiară e cu Casa și către Guvern, către dl. prim-ministru, pentru că mi se pare normal să știe că există o situație delicată, cel puțin în Institutul „Marius Nasta”.

Prof. dr. Dorel Săndesc: Fără îndoială că toate spitalele vor ajunge într-o situație dramatică și este foarte ciudat și trist, la urma urmei, că autoritățile nu înțeleg că aceasta e o problemă foarte gravă, și că dacă nu se iau măsuri acum, bombele vor exploda în serie. La un moment dat, toate spitalele vor avea probleme serioase, mari și le va exploda în față autorităților, clasei politice și atunci vor lua măsuri. E păcat să se ia totdeauna măsuri doar când incendiul a izbucnit.

Pentru ca spitalele să funcţioneze corect, managerii cer o majorare cu 25% pentru fiecare pacient a decontărilor de la CNAS, deoarece costurile pentru tratarea pacienţilor s-au triplat din cauza scumpirilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri