O asistentă de la Spitalul Județean din Deva, în stare gravă, după ce a fost scuipată de o pacientă Covid pozitivă

Data publicării:
sectia de hemodializa de la spitalul judetean deva
Foto: spital-deva.ro

Bianca Glodean, medic internist la Spitalul Județean din Deva, a povestit la Digi24 că una dintre asistente a fost scuipată de o pacientă cu Covid-19, iar acum cadrul medical, care s-a infectat între timp, este într-o stare destul de gravă. Alți patru medici de la secția de ATI a spitalului sunt și ei contaminați, dar starea lor este mai bună.

„De o săptămână avem echipamente suficiente, medicii ar fi fost și ei suficienți, dar acum o parte din ei s-au îmbolnăvit. Sunt vreo opt doctori, dintre care patru de pe Terapie Intensivă. Starea lor este, din fericire, bună. Avem în schimb o doamnă asistentă la Cardiologie, cu care chiar eu am fost de gardă, și o pacientă Covid pozitivă ne-a scuipat, a devenit violentă în noaptea respectivă și doamna asistentă nu este chiar așa într-o stare bună, de unde se vede că nu totdeauna lucrurile sunt neapărat fericite. Noi sperăm într-un final fericit și suntem convinși că așa o să fie. Dar cu un pic de mai multă străduință și cu un pic de mai multă suferință, din păcate”, a declarat medicul, marți seara, la Digi24.

Bianca Glodean este vicepreședintele sindicatului medicilor din Spitalul Județean din Deva, acolo unde se înregistrează o situație aparte: spitalul a devenit un focar de Covid-19, are cadre medicale infectate, conducerea spitalului a demisionat, iar ministrul sănătății, Nelu Tătaru, care urmează să viziteze personal spitalul, a declarat marți că nu exclude posibilitatea ca și aici să fie numită o conducere militară, după modelul spitalului din Suceava.

Nemulțumirile cadrelor medicale din spital se leagă de instituirea unei carantine obligatorii, dar și de faptul că spitalul, deși este județean, a fost desemnat de la început ca fiind spital pentru tratarea bolnavilor de Covid-19.

„La noi au fost o serie de bâlbe, care au dus până la urmă, nu știm nici până acum din ce motiv, la desemnarea Spitalului nostru Județean, din prima, ca spital Covid și la infectarea consecutivă a mai multor cadre medicale. Aceasta a determinat apoi instituirea unei carantine, pe care noi am văzut-o, cu colegii din sindicat, ca pe un fel de muncă forțată, pentru că au fost închiși colegi timp de patru zile - sunt și acum, în timp ce noi vorbim -, colegi care se află în acea carantină în interiorul instituției. Noi ținem foarte mult ca să ni se respecte dreptul acesta de a putea beneficia de timpul de odihnă în afara spitalului”, a explicat Bianca Glodean. Ea acuză „un haos de management la nivelul județului”.

Măsurile de carantină forțată au fost instituite în data de 29 martie, iar la un moment dat erau 100 de cadre medicale cantonate în spital. O parte au devenit pozitive la coronavirus între timp și au trecut pe post de pacienți, fiind înlocuite de cadre medicale aduse din afară, care urmează să facă și ele un astfel de stagiu de 14 zile, a explicat medicul.

Citiți și:  Medic din Deva, infectat cu coronavirus: Am făcut o endoscopie cu un costum improvizat. Nu am putut lăsa pacientul nediagnosticat

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”