Motivul pentru care tot mai mulți medici străini vin să lucreze în spitalele din România

Data actualizării: Data publicării:
medic palestinian

Medicii străini încearcă să-i suplinească pe specialiştii români, care continuă să plece să muncească în afara graniţelor. La Spitalul Judeţean din Călăraşi, de exemplu, cot la cot cu românii lucrează doi bulgari, un sirian şi un palestinian. Primii doi fac naveta o dată pe săptămână, atunci când au gărzi. Iar ceilalţi s-au stabilit, cu tot cu familii în oraş. Sunt atraşi de salariile bune, dar şi de locuinţele primite gratuit de la Consiliul Judeţean. Cei mai câştigaţi sunt însă pacienţii, care primesc tratament de specialitate de la medici bine pregătiţi.

De 8 ani, doctorul Cumanov bate drumul între Silistra şi Călăraşi. Nu cunoaşte limba română, dar asta nu-l opreşte din a le da pacienţilor săi cel mai bun tratament posibil. Iar atunci când discută cu colegii români, medici sau asistente, apelează la un translator.

Lucrez ca medic de mai bine de 25 de ani. Am venit pentru că sunt alte posibilități. Spitalul este mai mare și este o altă experiență. Permanent avem pacienți bolnavi care au nevoie de intervenție imediată. Nu pot să deosebesc un caz de celălalt caz. Deci ceva care să mă impresioneze foarte mult... aici foarte mulți mă impresionează în fiecare zi”, spune Cevdar Dimitrov Cumanov, medic anestezist.

Pacienţii au şi ei numai cuvinte de laudă pentru medicul lor bulgar.

„Sunt foarte buni și foarte conștiincioși. Și ai noștri sunt la fel. Dar asta e. Dacă am venit acum și am nimerit din altă țară, trebuie să mă tratez la altul? Mă tratez aici”, afirmă un pacient.

Şi doctorul Ahmed Mohamed s-a mutat cu familia la Călăraşi. A refuzat un post în Germania, pentru că are cetățenie română și cunoaşte limba noastră.

În ultima perioadă eu am lucrat în Siria și toată lumea știe evenimentele neplăcute care sunt în Siria m-au determinat să plec și a fost de preferat pentru că am cetățenia română și copiii au cetățenie română am venit aici”, spune Ahmed Mohamed, medic cardiolog.

„Pot să vă spun că la noi pe secție sunt doi medici, cetățeni români de naționalitate iordaniană și palestiniană pe care eu unul personal îi cunosc de foarte mult timp. Lucrăm excepțional împreună”, spune Andrei Dumitrescu, medic șef Secția Obstetrică – Ginecologie.

La Spitalul Judeţean Călăraşi sunt angajaţi 79 medici, dintre care 10 sunt străini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...