Ministrul Sănătății îl contrazice pe Liviu Dragnea în privința medicamentelor

Data publicării:
florian bodog, ministrul sanatatii_govro
Foto: gov.ro

Nu este interesul guvernului să ieftinim medicamentele și să dispară de pe piață sau să se plece la export paralel”, a spus Florian Bodogm, ministrul Sănătății, potrivit Agerpres. Declarația contravine celei făcute de Liviu Dragnea anul trecut, care a spus că „este o minciună că ieftinirea unor medicamente ar conduce la scoaterea lor de pe piața românească”.

florian bodog, ministrul sanatatii_govro
Foto: gov.ro

„Toate medicamentele care au fost evaluate de Agenția Națională a Medicamentului, indiferent cum s-a numit acel medicament, va fi introdus pe lista de compensate. Și acesta va fi un proces continuu. Noi am spus că în primul trimestru introducem medicamente noi, dar aceasta va fi repetată ori de câte ori va fi nevoie, ori de câte ori vor fi medicamente care au fost evaluate deja de Agenția Națională a Medicamentului. Pe site, în transparență decizională, se va găsi de săptămâna viitoare actul normativ prin care introducem noi medicamente pe lista de compensate. Sunt în jur de 16 molecule noi, care sunt deja evaluate, pentru cancer, pentru boli hepatice, boli cardiovasculare”, a afirmat ministrul într-o conferință de presă la Oradea.

El a menționat că reducerea prețurilor la medicamente este prevăzută într-o singură tranșă.

„Ordinul privind reducerea prețului la medicamente este pe site, la transparență decizională, deja firmele au cerut consultări publice pe această temă. Nu vă ascund faptul că am avut discuții cu ei înainte, pentru că nu este interesul guvernului să ieftinim medicamentele și să dispară de pe piață sau să se plece la export paralel. Continuăm discuția și încercăm să găsim cea mai bună cale ca această ieftinire să nu se repercuteze negativ asupra pacienților”, a declarat Florian Bodog.

Ministrul a precizat că, prin scăderea prețurilor la medicamente, producătorii ar avea, într-o oarecare măsură, de suferit, dar pe de altă parte, nu le-ar fi afectate afacerile, deoarece, în același timp, se introduc medicamente noi pe lista de compensate.

„Ei au obligația, timp de un an, să asigure necesarul național de medicamente. Mă voi asigura prin măsuri legale că acest lucru se va întâmpla. Voi solicita ca producătorii care doresc să se retragă de pe piață să facă în scris acest lucru pentru ca Unifarm-ul să găsească medicamente generice sau înlocuitoare pentru cele care ar urma să se retragă de piață”, a spus ministrul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...