Ministrul Sănătății: Documentul de rezidenţiat şi diploma de licenţă prezentate de Raluca Bârsan sunt false

Data actualizării: Data publicării:
sorina pintea ochelari - george calin inquam
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că atât documentul de rezidenţiat prezentat de Raluca Daniela Bârsan, cât şi diploma de licenţă de la Universitatea de Medicină şi Farmacie a acesteia sunt false. De asemenea, Pintea a afirmat că şi contractul de voluntariat a fost întocmit în mod ilegal.

"Documentul prezentat de dânsa referitor la faptul că este confirmată ca şi medic rezident este fals, acest lucru putându-se verifica şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii la secţiunea rezidenţiat.ms.ro, în sensul că această persoană nu a fost niciodată înscrisă la examenul de rezidenţiat, nu a fost confirmată niciodată ca şi medic rezident şi, pe de altă parte, ea nu a avut niciodată niciun contract încheiat cu un spital plătitor, pentru că medicii rezidenţi, în momentul în care intră în rezidenţiat, încheie un contract de muncă pe perioadă determinată cu un spital plătitor. Din discuţiile pe care le-am avut cu Universitatea de Medicină şi Farmacie, diploma de licenţă pe care doamna a prezentat-o este de asemenea falsă", a spus ministrul Sănătății.

Pintea a spus însă că îşi menţine afirmaţiile conform cărora în sistemul public un medic este angajat corect, subliniind că nu s-a referit şi la voluntariat.

„Vom convoca o şedinţă de urgenţă a Consiliului de Administraţie al spitalului pentru a vedea care au fost termenii ilegali ai întocmirii acestui contract de voluntariat”, a spus Pintea.

Ea a mai spus că va fi făcută o plângere penală pentru fals în acest caz.

Citiți și:

Spitalul Județean Ilfov, despre presupusul doctor fals: Documentele pe care le avem atestă că doamna este medic

Surse: digi24, news.ro, agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...