Şefa secţiei ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon anunţă că medicii din secţie renunţă la demisiile din gardă

Data actualizării: Data publicării:
2024-08-08-3149
Cadre medicale de la spitalul Sfântul Pantelimon își anunță demisiile în fața spitalului din București, 8 august 2024. Inquam Photos / George Călin

ACTUALIZARE 15.40 Şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon Florina Pompilian, a anunţat că medicii anestezişti îşi vor continua activitatea, după ce iniţial au ameninţat cu demisiile din gărzi şi apoi cu demisia din spital, pentru a merge în locuri unde „nu sunt călcaţi în picioare”. Ea dă vina pe presă pentru aşa-numite „presiuni” care nu i-ar lăsa pe medici să îşi desfăşoare activitatea.

„Este o situaţie de criză, nu putem să renunţăm aşa, dintr-o dată şi suntem dispuşi să ne continuăm cu efort activitatea, cu rugămintea să ne lăsaţi să ne facem treaba. Pentru toată mass media. Nu amestecăm procesul penal. Cine e vinovat să plătească, dacă se va demonstra. Dar suntem oameni care ne desfăşurăm activitatea în mod corect. Noi asta facem, salvăm oameni, deocamdată facem gărzi, vedem cât de severă va fi presiunea, pentru că nu se poate lucra în astfel de condiţii. Nu şantajăm pe nimeni”, a declarat şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon Florina Pompilian, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, potrivit News.ro.

Ea consideră că responsabilă este presa pentru aşa-zisele presiuni asupra medicilor.

„Presiunea vine de la dumneavoastră. Suntem denigraţi, suntem denigraţi ca şi specialitate medicală şi ca şi colectiv, suntem denumiţi gunoaie umane”, le-a spus medicul jurnaliştilor.
Întrebată ce se va întâmpla cu pacienţii ale căror operaţii au fost amânate, medicul a răspuns că medicii continuă cu gărzile, demisiile nu au fost acceptate, iar dacă gărzile continuă va continua şi activitatea medicală.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că i-a ”convins” pe medicii de la Spitalul Sfântul Pantelimon ”să îşi continue activitatea în perioada următoare”.

„Nu e vorba de niciun şantaj din partea corpului medical, e vorba însă de o presiune foarte mare care se exercită asupra lor, inclusiv în mass media. Sunt oameni care fac gărzi, care salvează, în fiecare an, fiecare dintre ei, sute de vieţi şi nu pot să lucreze într-o situaţie de presiune şi, mai ales de denigrare, atât profesională, cât şi umană. I-am înţeles, am discutat cu ei, discuţiile au durat aproape două ore. I-am convins să îşi continue activitatea în perioada următoare, însă trebuie să le recunoaştem statutul profesional, eforturile pe care le fac, să-i respectăm, pentru că lucrul acesta face posibil un act medical de bună calitate. Ei sunt oameni obişnuiţi, sunt modeşti, sunt emoţionali, trebuie să poată să lucreze. Eu asta i-am asigurat, că din punctul, nostru de vedere vor avea tot sprijinul”, a declarat Alexandru Rafila, joi după amiază, la finalul discuţiilor pe care le-a purtat, la Spitalul Sfântul Pantelimon, cu medicii de la această unitate sanitară.

Vizita ministrului a avut loc în condiţiile în care opt din cei 12 medici au anunţat că demisionează din gărzi şi că vor demisiona şi din spital, invocând că nu îşi mai pot desfăşura activitatea „în asemenea condiţii”, după inculparea celor două colege ale lor, acuzate pentru moartea unui pacient, ca urmare a reducerii dozei de noradrenalină administrate.

„Dacă ei vor fi în continuare harasaţi ,ţinuţi într-o situaţie de presiune continuă, în mod evident nu-şi pot exercita aşa cum trebuie activitatea medial. Nu am discutat în niciun fel despre procesul penal în curs”, a adăugat Rafila.

Aceasta susţine că soluţia pentru medici „nu este exclusiv din partea Ministerului Sănătăţii” sau a medicilor.

Știre inițială: Majoritatea medicilor din secţia de anestezie-terapie intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Sfântu Pantelimon îşi anunţă demisia din gărzi, internările în spital fiind blocate, în contextul în care doi medici de la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului sunt acuzaţi de omor calificat cu premeditare. Şefa secţiei ATI afirmă că medicii nu se tem, dar că preferă să meargă în locuri unde „nu sunt călcaţi în picioare”

Pacienţii aflaţii în secţia ATI sunt în continuare îngrijiti, spune medicul.

„Nu este, propriu-zis, o grevă spontană, noi stăm să îngrijim pacienţii care sunt în ATI. Sigur că nu o să-i dăm afară. Doar am anunţat toate secţiile, întrucât noi ne-am depus demisia din gărzi, deocamdată, nu se pot face internări. Îmi pare foarte rău pentru situaţie. Demisia din gărzi, de mâine, demisia din spital în momentul în care reuşim să rezolvăm bolnavii din terapia intensivă, nu putem să-i lăsăm. Urmează şi demisia. Plecăm toţi. Toţi colegii”, a declarat şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon Florina Pompilian, citată de News.ro.

Aceasta a explicat că în secţia ATI sunt 12 medici. În condiţiile în care cele două doctoriţe sunt anchetate, una este în concediu, iar alt medic „deocamdată nu ştie dacă îşi dă demisia”, ceilalţi opt medici au decis să renunţe la gărzi.

Medicul spune că presiunea a ajuns undeva la nişte cote „incredibil de suportat”.

„Nu ne este teamă de nimic, dar nu putem să ne desfăşurăm activitatea în asemenea condiţii. Este o specialitate grea, dar este o specialitate care este terfelită în momentul ăsta. Preferăm să ne ducem în nişte locuri unde avem linişte şi unde nu suntem călcaţi în picioare. Este inadmisibil să avem în fiecare săptămână reclamaţie că nu am salvat pacient cu neoplasm de opt ani, că nu am pus doza de noradrenalină nu ştiu cât că aşa consideră aparţinătorul. (...) Domnilor anestezişti din ţara asta, aţi fost întrebaţi vreodată de către un aparţinător când a fost schimbat cateterul venos central? Despre ce vorbim?”, a mai afirmat Florina Pompilian.

Managerul Spitalului Sf. Pantelimon: Medicii ATI au decis să intre în grevă

Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon, Bogdan Socea, a declarat că medicii de la Secția de Terapie Intensivă au decis, joi, să intre în grevă, în semn de protest

„Medicii ATI din spital au hotărât să intre în grevă spontană și să nu dea anestezie la pacienții cronici sau programați. Sigur, asigură urgențele, garda, plus pacienții care sunt la terapie. Au fost amânate la prima ora 10 intervenții. Pregătesc o hârtie în care vor semna toți că își vor da demisia și din contractul cu gărzile, și din contractul cu spitalul”, a declarat Bogdan Socea.

Citiți și:

Șerban Bubenek, șeful Societății Române de ATI, despre cazul Sf Pantelimon: „Nu poate fi vorba în niciun caz de omor cu premeditare”

Noradrenalina, medicamentul din scandalul de la spitalul Sf. Pantelimon. Cum se administrează și ce efecte are în organism

Rafila, în scandalul de la Spitalul Pantelimon: „Nu am de ce să demisionez”

Procurorii fac precizări în dosarul doctoriţelor Spitalului Sf. Pantelimon acuzate de omor calificat cu premeditare

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 21 noiembrie
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...