Managerul maternităţii „Elena Doamna” din Iaşi: Nu avem niciun echipament de protecţie împotriva COVID-19

Data publicării:
maternitate-elena-doamna-iasi
Foto: spitalelenadoamna.ro

Managerul maternităţii „Elena Doamna” susţine că în spital nu există echipamente de protecţie împotriva COVID-19. Unul dintre medicii spitalului a spus că a tratat fără echipament o pacientă ce intrase în contact cu o persoană izolată. Pacientei i s-a făcut un test pentru coronavirus.

Managerul maternităţii „Elena Doamna”, unitatea medicală în care lucrează medicul Diana Popovici, care a scris pe Facebook că a tratat o pacientă fără echipament de protecţie împotriva COVID-19, susţine că protocolul a fost respectat, spunând că, într-adevăr nu există echipamente de protecţie pentru medici.

Managerul spitalului, Gabriel Martinescu a declarat că nu are de unde să cumpere echipamente.

Acesta susţine că pacienta la care face referire medicul Diana Popovici a ajuns la unitatea medicală cu naşterea declanşată şi le-a spus medicilor că s-a întâlnit cu o verişoară care era în autoizolare, dar care nu avea niciun stimptom de boală.

„Din anamneză a rezultat că pe 9 martie a intrat în contact cu verişoara ei care se autoizolare din 26 februarie. Motivul autoizolării verişoarei ei era de fapt întoarcerea din Italia, dintr-o zonă, cred Veneto, unde a stat o zi. Practic, pe parcursul autoizolării verişoara nu a prezentat niciun fel de boală. Nu a fost simptomatică, dar ulterior celor 14 zile s-a dus şi a solicitat să fie testată dar a fost considerată nesuspectă. Practic, pacienta noastră nu a intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID 19, vorbim doar de o speculaţie şi o stare de anxietate şi panică”, a declarat Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii Elena Doamna din Iaşi, potrivit Mediafax.

Femeia a fost testată atât pentru gripă, cât şi pentru noul tip de coronavirus, iar pe tot parcursul anamnezei, cât şi a naşterii medicii de la Elena Doamna au ţinut legătura cu cei de la Spitalul de Boli Infecţiioase. Proba pentru testul privind noul tip de coronavirus a fost prelevată de către cei din maternitate şi trimisă spre examinare la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

„Nu s-a prezentat ca o pacientă simptomatică. S-a făcut un test gripal rapid, care a fost negativ şi acela. Am eliminat şi posibilitatea unei gripe sezoniere sau a unei alte patologii. Mai mult, am solicitat Spitalului de Boli Infecţioase să facă un test pentru infecţie COVID-19, ca să fim liniştiţi”, a precizat managerul.

Atât mama, cât şi bebeluşul sunt în stare bună, potrivit sursei citate, iar protocolul a fost respectat.

Cât despre echipamentele de protecţie, Martinescu a recunoscut că în maternitatea pe care o conduce nu sunt, pentru că nu are de unde să achiziţioneze.

„Nu avem cum să avem echipamente dacă cererea din piaţă a crescut exagerat din panica asta, iar producţia şi exporturile nu mai sunt. E o stare de fapt. (...) Lipsa de echipamente nu este un subiect tabu, este un subiect real, este vorba de lipsa de echipamente şi materiale sanitare. Am mai propus ca fiecare spital să nu mai acţioneze ca un spital individual. Trebuie să gestionăm situaţiile la nivel municipal, judeţean, regional. Adică un spital are un stoc pe care nu-l foloseşte, să-l poată pune la dispoziţia spitalului care are nevoie de acele materiale. Adică să creăm un circuit al materialelor mult mai uşor, adică să nu blocăm spitale mari, universitare, cum e cel de Infecţioase, care e fără, poate, dezinfectanţi sau echipamente, dar sunt spitale mici care nu le folosesc dar le au în stoc”, a mai declarat Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii Elena Doamna.

Un medic ginecolog din Iaşi, pus în situaţia de a intra în sala de naşteri pentru a acorda ajutor unei gravide care avusese contact cu o persoană venită din Italia, a scris pe Facebook faptul că nu există echipament de protecţie şi nici teste pentru COVID-19: „Dumnezeu cu mila”, spune Diana Popovici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri